Site icon inRoman.ro

Reținut pentru tâlhărirea unui minor

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au reținut miercuri, 23 martie, un tânăr de 22 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

”În urma cercetărilor efectuate, cu privire la faptul că în ziua de 22 martie un minor de 16 ani, din Roman, a fost deposedat prin folosirea violenței de bunuri, a fost identificat și depistat tânărul de 22 de ani, din Roman, care ar fi săvârșit fapta, iar imediat după ar fi returnat bunurile victimei la solicitarea acesteia”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului Judecătoriei Roman cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Exit mobile version