Site icon inRoman.ro

Schimbări în legea pieţelor: PFA-urile primesc acces în zona destinată producătorilor agricoli

piata

Comisiile pentru Agricultură şi Industrie din cadrul Camerei Deputaţilor propun modificarea Legii 145/2014 astfel încât în zona destinată exclusiv producătorilor agricoli persoane fizice deţinătoare a unui atestat de producător din pieţe agroalimentare, târguri și pieţe ambulante, să aibă acces și PFA (pesoane fizice autorizate), II (întreprinderi individuale) și IF (întreprinderi familiale). Aceştia trebuie să comercializeze însă doar producţia obţinută în propria fermă sau gospodărie şi să deţină Cod de înregistrare fiscală cu activitate principală cultivare/producţie.

Pentru a avea acces la spaţiul respectiv, producătorii sunt obligaţi să prezinte administratorului pieţei extrasul din Registrul agricol emis de către primăria în a cărei rază administrativ teritorială se află ferma sau gospodăria proprie, din care să rezulte suprafaţa de teren agricol şi/sau efectivele de animale, pe care le deţine sau exploatează. Dacă vor fi prinși făcând comerț cu alte produse decât cele obţinute din propria fermă sau gospodărie, aceştia îşi pierd dreptul de a folosi spaţiul special amenajat pentru producători.

În acest moment, singurii care au acces la spaţiile special amenajate din pieţele agroalimentare şi târguri sunt producătorii agricoli persoane fizice, aceste spații reprezentând minim 40% din totalul spaţiilor existente.

 

Exit mobile version