Site icon inRoman.ro

„Testamentul” lăsat de Constantin Bârjoveanu romaşcanilor

constantin barjoveanu

Poezia, pictura diversificată – religioasă, laică şi caricatură – pamfletul jurnalistic, toate s-au contopit neaşteptat de solid într-o operă indestructibilă, lăsându-ne imaginea totală a unui om ce s-a dăruit fără rezerve artei: Constantin Bârjoveanu.

Admis la Şcoala Medie de Arte Plastice din Iaşi (1952) unde se formează ca pictor, sub îndrumarea atentă a celor două mari personalităţi din acest domeniu: Corneliu Baba şi Dan Hatmanu. În 1962 urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din Bacău şi debutează într-o expoziţie colectivă alături de: Iulia Hălăucescu, Ştefan Hotnog, Petru Petrescu şi alţii. Creaţii în ulei, colaje, grafică, au fost expuse la Muzeul de Artă din Roman, Iaşi, Piatra Neamţ altele au rămas în cele 12 biserici din jud. Neamţ. Debutează în poezie (1971) la Cenaclul Literar „Panait Muşoiu” (ulterior „Cezar Petrescu”) cu poezii de esenţă socială, dezvăluindu-şi o altă latură a gândirii şi trăirii sale. Trei ani (1980-1983) a predat la Biblioteca Municipală din Roman limba esperanto, pledând astfel pentru o comunicare rapidă între oameni de diferite naționalități.

Editura Muşatinia a reuşit din manuscrisele lăsate,  să adune, să pună în pagină şi să editeze postmortem toată opera sa – artistică, poetică şi jurnalistică:

Născut la 26 martie 1934, în Roman, Constantin Bârjoveanu, ar fi împlinit astăzi 82 de ani.

Talent, spirit de observaţie, receptivitate spre cunoaştere, excepţională putere de muncă, toate au format un conglomerat de „roci şlefuite” în manieră artistică, care alcătuiesc testamentul lăsat de Constantin Bârjoveanu romaşcanilor. El face parte din valorile spirituale ale acestei străvechi aşezări muşatine.

Moare la 18 martie 2000.

Exit mobile version