Două secții de votare se mută la alegerile din luna iunie. Modificările nu vor pune alegătorii pe drumuri și au fost realizate cu acordul Autorității Electorale Permanente. Aceste modificări au fost făcute pentru ca, din punct de vedere organizatoric, totul să fie conform noilor cerințe.
”Cu avizul Autorității Electorale Permanente au fost schimbate sediile a două secții de votare din municipiul Roman. Vă precizez că în Roman avem, în total, 43 de secții de votare, iar cele două secții care și-au schimbat sediul sunt următoarele: de la Casa de Cultură de Sindicatelor, fosta Secție 76, s-a mutat sediul secției de votare la Colegiul Național ”Roman-Vodă”, corpul A; iar de la Secția nr. 100, care avea sediul la Colegiul Național ”Roman-Vodă”, corpul D, s-a mutat secția în aceeași curte, numai că sediul are denimirea corectă Liceul cu Program Sportiv Roman”, a precizat Gheorghe Carnariu, secretarul municipiului Roman.
Delimitarea și numerotarea secțiilor de votare va fi efectuată prin dispoziție de primar, se vor întocmi publicații și acestea vor fi afișate la sediul fiecărei secții de votare, la sediul Primăriei și la asociațiile de proprietari. Dacă cetățenii doresc, din motive obiective, să fie distribuiți unei alte secții de votare trebuie să facă o cerere scrisă în acest sens către administrația locală. Cel mai devreme, o astfel de cerere ar putea fi soluționată la alegerile parlamentare, fiindcă pentru alegerile locale nu se mai pot face modificări. ”Toate aceste alocări de străzi, pe secții de votare, s-au făuct cu avizul Autorității Electorale Permanente și acestea sunt definitive, nu mai pot fi modificate, decât, eventual, la alegerile generale din luna noiembrie”, a mai spus Gheorghe Carnariu.