Site icon inRoman.ro

Dosar DIICOT Neamț: 51 de percheziții și nouă suspecți

diicot

Procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Neamţ au efectuat marți, 5 aprilie, 51 de percheziţii pe raza județelor Neamț, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Buzău, Vrancea, Prahova, Iași, Suceava, Hunedoara și Maramureș şi a municipiului Bucureşti într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În cauză există că suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2015 inculpaţii George Trifan şi Vasile Trifan au iniţiat un grup infracţional organizat, în care au fost cooptaţi ulterior şi alţi suspecţi, specializat în construcţia unor scheme infracţionale complexe, prin care să se obţină atât beneficii materiale importante, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, cât şi spălarea banilor rezultaţi din săvârşirea acestei infracţiuni. ”Grupul infracţional organizat de către suspecţi a constat în crearea sau preluarea direct sau prin interpuşi a numeroase societăţi comerciale care ulterior au fost folosite în scopul emiterii către beneficiarii interesaţi a unor facturi cu caracter fictiv, prin care se atesta în mod nereal livrarea unor mărfuri or prestarea unor servicii de valoare foarte mare. S-a reţinut că emiterea respectivelor facturi a servit atât scopului diminuării în mod ilicit a bazei impozabile şi implicit a sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de taxe şi impozite cât mai ales scopului creării unei aparente justificări a virării în conturile societăţilor comerciale folosite a unor sume importante de bani. Ulterior, sumele de bani au fost ridicaţi numerar de către membrii grupului infracţional, prin folosirea unor documente justificative ce nu corespundeau realităţii (de ex. restituire împrumut acordat de administrator societăţii comerciale pe care o administra) sau prin justificări de tipul ”achiziţii materiale”, fără ca ulterior să fie prezentate unităţii bancare documentele justificative cu privire la aşa zisele achiziţii. O a treia modalitate a ridicării sumelor de bani virate de către beneficiari a reprezentat-o transferarea unor sume de bani în alte conturi ale aceleiaşi societăţi comerciale, conturi pe care erau emise carduri de debit, urmată de retragerea sumelor respective de la ATM-uri”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

În urma cercetărilor efectuate, procurorii au constatat că membrii grupului infracţional au creat un lanţ de societăţi comerciale care aveau o aparenţă de bonitate (o perioadă de tranzacţii licite de mică anvergură) în timp ce alte societăţi au fost create direct în scopul în scopul infracţional arătat. Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat de membrii grupului infracţional este de aproximativ 16.000.000 euro.

Miercuri, 6 aprilie, procurorii DIICOT Neamţ au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Mihai Stan, Mihai Toma, Georghe Eugen Cristian, Buşe Paul, Vlasă Ionuţ Ciprian, Horpos Alexandru, Misăilă Gheorghe Dan, Trifan George şi Trifan Vasile pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani şi complicitate la spălare de bani. Faţă de toţi inculpaţii cercetaţi, instanţa a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar.

Exit mobile version