La sfârșitul de săptămână ce tocmai se încheie, Muzeul de Artă Roman a fost gazda unei lansări de carte. Este vorba despre lansarea celui de-al treilea volum de poezii, ”Colțuri cu umbre de ascuns”, semnat de Irina Lazăr. Autoarea este artist plastic și poetă, dar este, totodată, și angajat al Primăriei municipiului Roman. Astfel că prima persoană care a luat cuvântul a fost șeful ei de la Primărie.
”Aici, eu sunt în calitate de coleg și de om care apreciază lucrurile frumoase pe care le face Irina, începând de la lucruri foarte simple, până la lucruri complexe, dar care asund intrisec, frumuseța de gust, de estetic. Eu o felicit pe Irina că are astfel de preocupări, pentru că, chiar dacă aici sunt și unele lucruri care țin de pesimism, unele de speranță, majoritatea sunt de suflet. Și acolo unde este suflet, acolo se poate construi. Sufletul dă esență, dă substanță cuvântului, iar cuvântul transferă energie. Iar acolo unde este energie pozitivă, deja putem materializa, deja putem vedea lucrurui frumoase. Această carte o întregește pe Irina, pentru că ea lucrase până acum, oarecum, într-o altă gamă. Aici am văzut câteva lucruri care scot colțuri nevăzute până acum”, a spus Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Cecilia Bănică-Pal, care a semnat postfața volumului de poezie, a povestit despre Irina-eleva, care stătea în curtea școlii și zâmbea cu căldură și acelor cadre didactice care nu predau la clasa ei. ”Irina a cunoscut, în cursul acesta poetic, o evoluție de care ne bucurăm. Ea a știut să pătrundă în universul sufletului; acel suflet al femeii, care este foarte conștient de menirea ei. Femeia este totul, este matca din care apar ceilalți din jurul ei. Femeia este capabilă de sacrificii pentru cei din jur și cea care păstrează, așa cum spune titlul, ”colțuri cu umbre de-ascuns”. Semnificativ este titlul; ea nu dezvălui întregi umbre, ci doar colțuri de umbre. În poezia Irinei este o sete de cunoaștere, paralel cu o sete de autocunoaștere, de perfecționare în domeniul artei. Fiind și pictoriță, a îmbinat într-un mod care m-a impresionat cele două pasiuni ale sale”, a afirmat Cecilia Bănică-Pal.
Gheorghe A.M. Ciobanu a început să vorbească auditoriului într-o notă plină de umor, aducând în atenție atât ”hărnicia” tinerilor pasionați de scris, dar și vârsta lui, care impune un alt ritm. ”Of! N-au deloc liniște acești poeți. An de an, ei scriu poezii. Și apoi ne chinue și ne adună aici să le discutăm, să le comentăm, să le aplaudăm, să le încadrăm cu premiul Nobel și așa mai departe. Nu au și ei un an-doi concediu, să ne mai lase în pace. Anul trecut i-am prezentat un volum, acum doi ani – un volum; azi, anul acesta, iarăși. O să mă cheme și de pe lumea cealaltă să prezint alte volume. Însă, nu-i nimic; chiar dacă suntem mereu invitați la astfel de comentarii în jurul frumosului, bine că-i în jurul frumosului. Frumosul bine făcut, nu numai ”lucrul bine făcut”. Uitându-mă la coperta volumului, mi-aduc aminte de Shakespeare. Acesta are undeva o expresie: ”doamna brună din sonete”. Azi, noi avem doamna brună din cotloane”, a zis Gheorghe A.M. Ciobanu.
”Vă mulțumesc foarte mult pentru aprecieri. Acest volum este dedicate băieților mei, plecați departe, dar aproape de mine cu sufletul și gândul. Acest eveniment pe care-l petrecem împreună poate fi parte a unui concept pe care l-am auzit de la București și care se numește ”arta nu mușcă”. Mi s-a părut ceva inedit și ceva valabil în zilele noastre pentru că, în general, arta este ocolită de mulți. Toată lumea este preocupată de viața de zi cu zi, care e tot mai grea și mai apăsătoare și mulți uită să ne bucurăm sufletul. M-am străduit să vă încânt, pe cât posibil, azi, cu câteva lucrări pe care le găsiți și în volumul de poezii. M-aș bucura dacă, după ce veți citiți poeziile mele, veți spune impresiile dumneavoastră”, a transmis autoarea, vizibil emoționată.
Întreg evenimentul a avut loc într-o sală în care se aflau 13 picturi ale Irinei Lazăr, prin grija muzeografului Mihaela Ciobanu – cea care a avut rolul de gazdă și prezentator la această lansare de carte.