Sensul giratoriu de la Dedeman a fost scos la licitație marți, 26 aprilie, de Primăria municipiului Roman. Administrația publică locală este dispusă a plăti cel mai mult 1.257.016 lei, fără TVA, pentru amenajarea sensului giratoriu ”cu diametrul exterior de 48 de metri și lățimea celor două benzi de circulație de 4,7 metri, respectiv 5,5 metri”.
Firmele care vor să efectueze această lucrare trebuie să depună oferte până pe data de 6 mai. Despre realizarea acestui sens giratoriu se vorbește de mai mulți ani, iar într-o primă variantă ar fi contribuit la realizarea investiției și comuna Cordun, prin cedarea unei suprafețe de teren. Doar că discuțiile între cele două primării s-au blocat, iar administrația locală de la Roman a luat decizia de a căuta o alternativă. Una dintre soluții a fost o discuție cu reprezentanții Dedeman, iar aceștia au donat Romanului 700 de metri pătrați de teren, în vederea realizării investiției.