Site icon inRoman.ro

Medic nou la Oncologie și secție de paleație

spitalul

Reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență Roman vor înființa o secție de îngrijiri paleative în cadrul unității sanitare. Această secție a devenit o necesitate din cauza numărului tot mai mare de bolnavi de cancer, iar cea care a adus în atenție necesitatea unei astfel de structuri este medicul primar oncolog Dorina Luchian, medic care i-a îngrijit cu dedicație pe bolnavii de cancer timp de decenii. Începând cu data de 3 mai, însă, în sprijinul ei va veni medicul specialist Alina Georgiana Țăranu. ”E o activitate dificilă, o specialitate foarte dificilă. Noi îi mulțumim din suflet doamnei doctor Luchian, care face efortul și a făcut eforturi de-a lungul timpului să mențină această secție funcțională și să știți că ne-am gândit și, venind în continuarea acestei activități foarte dificile, avem o prioritate în creerea unei secții de îngrijiri paleative”, a afirmat Leonard Achiriloaei, director economic al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

Inițial, discuția a fost de înființare a unui compartiment cu câteva paturi. Dar tot mai mulți bolnavi au nevoie de îngrijiri de acest tip. ”Noi am plecat pe ideea unui compartiment, avem făcută documentația și am gândit în sensul acesta, dar e posibil ca, reanalizând structura de paturi și adresabilitatea care se pare că e în ultima perioadă, s-ar putea să gândim crearea chiar a unei secții. Dar ideea este de a crea o strucutră de paleație în cadrul Spitalului pentru că, așa cum probabil, din păcate, cu toții observăm, adresabilitatea este foarte mare. Persoane în stadii terminale nu pot beneficia de acest tratament și îngrijire adecvată, tocmai de aceea avem discuții atât cu medicii specialiști, care ar putea să vină pentru a lucra în această secție”, a mai spus Leonard Achiriloaei.

Exit mobile version