Site icon inRoman.ro

Corul Armonia „deschide” Biblioteca și cântă la Ștrand

Biblioteca Municipala din Roman planul 2 fotografie din 2016

Pe data de 26 mai se va redeschide Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon”, după o perioadă de câțiva ani în care s-au executat lucrări de reabilitare a acestui imobil monument istoric. Momentul redeschiderii acestui obiectiv va fi unul festiv și va avea loc în preența mai multor invitați din județ și nu numai, după cum au anunțat reprezentanții administrației publice locale.

Acest eveniment va cuprinde și un spectacol al corului Armonia. Corul din Constanța a fost desemnat, în anul 2014, cel mai bun cor bărbăesc din lume și a concertat la Roman, cel mai recent, în luna decembrie 205, la invitația Arhiepiscopiei Romanului și  Bacăului.  În aceeași zi cu evenimentul de la Biblioteca ”G. Radu Melidon”, corul Armonia va cânta, începând cu ora 18.00, în ștrandul municipal, la cortul de evenimente. Va fi un concert de folclor în interpretare coral-instrumentală, iar corala armonia va fi acompaniată de orchestra folclorică ”Muzica Divertis”. Accesul la concertul din ștrand se va face doar pe bază de invitație. Invitațiile vor fi împărțite în bisericile din oraș, de preoții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Exit mobile version