Luni, 9 mai 2016, în Cimitirul Eternitatea a avut loc ceremonialul militar – religios dedicat zilei de 9 Mai, zi cu triplă semnificație istorică: proclamarea Independenței de Stat a României la 9 mai 1877, împlinirea a 71 de ani de la Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene.
La finalul discursului său despre importanța acestei zile, colonelul Virgil Constantin Ciugudean, locțiitorul comandantului Garnizoanei Roman, a ținut un moment de reculegere în memoria celor doi soldați români – plutonierul Iulian Dumitrescu și sergentul Adrian Vizireanu – care și-au pierdut viața sâmbătă 7 mai, în apropierea localității Kandahar, în timpul unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani. Au mai luat cuvântul preotul Ionel Doru, Dan Manoliu – vicepreședintele CJ Neamț și Laurențiu Leoreanu – primarul municipiului Roman.