Site icon inRoman.ro

Dezvoltarea zonei Romanului, asumată în scris

Mugur Cozmanciuc Laurentiu Leoreanu 30000

Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc și primarul municipiului Roman Laurențiu Leoreanu au lansat miercuri, 11 mai, o înțelegere scrisă pentru dezvoltarea ”marii familii romașcane” prin care cei doi, în calitate de candidat PNL la președinția Consiliului Județean Neamț și, respectiv, candidat PNL la Primăria municipiului Roman, se angajează să asigure o colaborare a instituțiilor pe care le vor conduce, astfel încât dezvoltarea Zonei Romanului să reprezinte o prioritate a celor două instituții.

Pentru Roman și colaborarea cu mine, ca primar al acestui municipiu, vă pot spune că am avut mână bună în a susține președinți de Consilii Județene care au avut atenția îndreptată spre municipiul Roman. Totodată, Romanul a contat foarte mult în matematica electorală pentru desemnarea președinților de Consiliu Județean din 2008 și 2012. Drept urmare astăzi îl recomand cu toată încrederea pe Mugur Cozmanciuc pentru președinte al Consiliului Județean Neamț. Cred că activitatea și colaborarea noastră trebuie să se bazeze, cel puțin, pe două componente: seriozitate și cuvânt. Lucruri deja dovedite până acum în urma mai multor activități pe care le-am organizat împreună. Astăzi ne-am propus să semnăm un pact de dezvoltare a municipiului Roman legat de susținerea Consiliului Județean. Am spus mereu că municipiul pe care îl conduc este o localitate foarte importantă a județului, fără însă a diminua importanța celorlalte localități din Neamț, însă Romanul contribuie la PIB-ul județului cu 55%, ceea ce spune foarte mult despre ponderea orașului în economia acestei zone administrative. De aici și insistența cu care am vorbit despre orașul Roman la nivel județean și național, pentru că îmi doresc ca această ascensiune să continuie. Am vorbit de mai multe ori cu domnul deputat Mugur Cozmanciuc și am convenit ca marile proiecte de dezvoltare ale municipiului Roman să aibă sprijinul Consiliului Județean, să ne putem baza pe o analiză corectă, coerentă și pe o predictibilitate a fondurilor pentru ca proiectul Neamț 2020 să includă și programul Roman 2020, care va accelera dezvoltarea municipiului. Prezentul act este unul gentleman – agrement, care trebuie să dea o încredere mai mare cetățenilor județului Neamț și romașcanilor”, a declarat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc a precizat că dezvoltarea județului Neamț depinde implicit și de dezvoltarea zonei Romanului și consideră că punerea acestei zone pe lista scurtă de priorități a Consiliului Județean este obligatorie.

Laurențiu Leoreanu a făcut o introducere prin care a subliniat două dintre cele mai importante lucruri într-o relație, indiferent că este vorba de una de prietenie sau de una instituțională, respectiv seriozitatea și cuvântul. Aceste două elemente trebuie să definească nu doar omul din administrație, ci orice persoană. Sper ca împreună, mânați de seriozitate și cuvânt, să milităm și colaborăm pentru dezvoltarea municipiului Roman și a județului Neamț. Laurențiu Leoreanu a implementat în Roman un model de dezvoltare urbană, care trebuie exportat la nivelul întregului județ, a întregii regiuni și chiar la nivel național. Pactul pentru dezvoltarea marii familii romașcane are în vedere dezvoltarea infrastructurii, master planul pentru drumurile județene și comunale, de care am mai vorbit. Însă astăzi, în plus, vreau să prezint conceptul de mobilitate urbană. Planul de mobilitate urbană durabilă este unul strategic conceput pentru a satisface nevoia de mobilitate a oamenilor și companiilor în orașe și în împrejurimile acestora, pentru a avea o calitate mai bună a vieții. Concept de mobilitate urbană pe care Romanul l-a dezvoltat și aplicat deja fără ca să aibă prea multe recomandări din partea Uniunii Europene sau din partea factorilor sau vectorilor politici. Drept urmare și această reușită a domnului primar Laurențiu Leoreanu sper să fie un model și pentru restul județului, în mod special pe modelul unui triunghi de dezvoltare: Roman – Piatra Neamț – Târgu Neamț. Consider că ceea ce s-a făcut în Roman până acum trebuie preluat și aplicat cu dăruire și performanță așa cum a făcut Laurențiu Leoreanu. Totodată, programul Neamț 2020 va fi pus în practică și peste patru ani vom putea să vorbim de un județ prosper și dezvoltat”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț.

Mugur Cozmanciuc Laurentiu Leoreanu 30000

*acest articol este un advertorial

Exit mobile version