Site icon inRoman.ro

Funcționar de Primărie, condamnat pentru două infracțiuni

ciocan judecator

Un funcționar al Primăriei Pâncești a fost condamnat, vineri, 13 mai, de Judecătoria Roman, la închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și pentru instigare la mărturie mincinoasă.

Faptele pentru care Răzvan Crănuță a fost condamnat în prima instanță au avut loc în 2014.  Bărbatul a rămas fără permis în aprilie 2014, după ce a fost depistat la volan cu alcoolemie peste limita legală. Două luni mai târziu, în iunie 2014, bărbatul – care este angajat al Primăriei Pâncești, dar locuiește în Roman – a fost oprit în comuna Poienari, pe când se întorcea de la serviciu și se îndrepta spre casă. Oamenii legii l-au legitimat pe șofer și ar fi constatat că acesta nu avea dreptul de a conduce. În încercarea de a scăpa de consecințele legale, el a rugat-o pe iubita polițistă, care era cu el în mașină, să declare că a fost la volan. Ba chiar ar fi căutat și un martor, la un bar în apropiere. Toate încercările au fost în van, astfel că bărbatul de 30 de ani a ajuns în fața anchetatorilor și, mai apoi, a judecătorilor.

Răzvan Crănuță a primit un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis și încă un an pentru instigare la mărturie mincinoasă, dar a fost achitat pentru infracțiunea de influențare a declarațiilor. Cele două pedepese au fost contopite și a rezultat o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare cu suspendare. Printre obligațiile dispuse de instanță se numără și cea privind prestarea de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Pânceşti sau a unităţilor din subordine, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Hotărârea Judecătoriei Roman poate fi atacată cu apel.

Exit mobile version