Site icon inRoman.ro

Noutăți la deschiderea ștrandului

Deschidere strand 27

Ștrandul municipal s-a deschis, oficial, vineri, 20 mai. Față de anul anterior au fost aduse îmbunătățiri obiectivului, astfel că, acum, persoanele care vor merge la plajă vor plăti un bilet în care va fi inclus șezlongul iar la dispoziția doritorilor de plajă sunt 1.000 de sezolnguri dispuse în jurul bazinelor. Lângă cele trei bazine a fost amenajat un teren de nisip, pentru volei, o altă surpriză fiind aceea că în bazinul pentru copii a fost pus un tobogan gonflabil iar în bazinul mare a fost pusă o trambulină gonflabila.

Lângă zona de bazine, un investitor privat construiește o sală de bowling, iar în partea opusă, în zona de picnic, se amenajează un cinematograf în aer liber. Reprezentanții administrației publice locale au precizat că acest cinematograf va fi dat în administrare unui privat, iar în apropiere vor putea fi puse mese si scaune, astfel încât spectatorii să poată lua o gustare în timp ce se uită la film. Lângă viitorul cinematograf în aer liber se află zona pentru role și skateboard.

Lucrările în zona de picnic nu s-au terminat, dar constructorul susține că le poate finaliza în mai puțin de o lună.

Tariful de intrare în ștrand este de 10 lei în timpul săptămânii și de 15 lei în weekend. Pensionarii, copiii si alte categorii beneficiază, după caz, de reduceri sau gratuități.

Deschidere strand 27
Exit mobile version