Site icon inRoman.ro

Mama agresivă de la Stănița, trimisă la închisoare

cutit

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna, aflându-se în executarea atribuţiunilor de serviciu, au identificat vineri după-amiază, pe raza comunei Doljeşti, la locuinţa unui bărbat, o femeie de 31 de ani, din Stănița. Pe numele acesteia era emis de către Judecătoria Roman un mandat de executarea pedepsei cu închisoarea, aceasta fiind condamnată la trei ani şi patru luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Despre mama agresivă și despre comportamentul abominabil față de proprii copii, inroman.ro a scis aici.

În fapt, s-a reţinut faptul că în perioada anilor 2012- 2014 inculpata, mama persoanelor vătămate minore, a folosit în mod repetat acte de violenţă fizică şi psihica asupra celor doi copii pe care i-a lovit cu mâinile, picioarele şi cu diferite obiecte. Totodată, într-o seară din perioada 7 – 10 aprilie 2014, a lovit-o cu un cuţit pe fetiţa sa minoră în zona toracelui şi a braţului stâng, cauzându-le ambilor minori, prin comportamentul său violent, suferinţe fizice şi psihice de natură a le pune grav în primejdie dezvoltarea fizică şi mentală. Femeia a fost reținută și condusă la Penitenciarul Bacău, unde a fost încarcerată”, se arată într-un comunicat al Insepctoratului de Poliție Județean Neamț.

Exit mobile version