Marți, 31 mai, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii au efectuat 26 de percheziții la cabinetele unor medici cercetați pentru fapte de corupție și au ridicat înscrisuri și probe de la 31 de unități sanitare din 16 județe.
Sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române şi a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, polițiștii au efectuat 26 de percheziţii la cabinetele unor medici cercetaţi pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale. Perchezițiile au fost efectuate la mai multe unităţi sanitare din Bucureşti şi din judeţele Arad, Cluj, Constanţa şi Dolj, unde îşi desfăşoară activitatea cei în cauză, precum şi la sediile şi punctele de lucru a cinci societăţi comerciale cu profil medical, care reprezintă interesele sponsorilor. De asemenea, au fost ridicate înscrisuri şi probe de la 31 de unităţi sanitare aflate pe raza judeţelor Argeş, Botoşani, Buzău, Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Sibiu, Timiş şi Vrancea.
Din cercetări a reieșit că mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar ar fi derulat studii clinice cu încălcarea prevederilor legale, fapte cu potenţial generator de riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente ce afectează negativ starea de sănătate a populaţiei (medicamente folosite în special pentru tratarea unor boli mentale). Astfel, medicii incluşi în derularea de studii clinice ar fi falsificat întreaga documentaţie de evaluare a pacienţilor – subiecţi, fie prin falsificarea consimţământului de participare la studiu acordat de către pacient sau de către aparţinătorii acestuia, fie prin consemnarea în fişele de evaluare sau foile de observaţii a unor aspecte false referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia. Medicii ar fi inclus în studiu persoane care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental sau nu ar fi administrat medicamentul pacientului, în realitate. Ulterior, medicii ar fi prezentat către sponsorul comanda studiul, respectiv societăţile percheziţionate, documentele necesare avizării şi aprobării punerii pe piaţă a respectivelor medicamente ce au făcut obiectul studiului clinic.
La activități au participat polițiști din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, din cadrul DGPMB, precum și cei din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Argeş, Arad, Botoşani, Buzău, Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Sibiu, Timiş şi Vrancea. Verificările financiar – fiscale sunt asigurate de către specialişti din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.