Cercul de Artă decorativă din cadrul Clubului Copiilor Roman a obținut marele trofeu al unui important concurs international. Micii artiști de la Roman au mai venit acasă, pe lângă trofeu, și cu alte două premii speciale. Competiția ”Structură și culoare”, organizată de Palatul Copiilor Iași, s-a aflat, anul acesta, la a XII-a ediție.
”Este un premiu important pentru Clubul Copiilor, este instituția unde sunt angajată, unde lucrez de 17 ani și simt că prin acest premiu am onorat, atât instituția noastră, dar și orașul în care trăim, în sensul că este un concurs de arte vizuale, un concurs international, un concurs organizat de Palatul Copiilor Iași, concurs la care am participat an de an, dar nu am primit trofeul. Am primit premiul I, premiul II, premiul III, premii speciale, dar niciodată marele premiu. De data aceasta, lucrurile au stat altfel, spre surpriza mea plăcută”, a spus Monica D. Carp, profesorul coordonator al Cercului de Artă decorativă din cadrul Clubului Copiilor.
Anul acesta, cea mai apreciată lucrare a fost a elevei de la Roman, lucrare ce s-a evidențiat din aproape 1.300 de lucrări din șapte țări. Alte două lucrări trimise de la Roman au primit premii speciale. Tănăra câștigătoare a trofeului se numește Oana Adochiței și spune că nu a stat foarte mult să lucreze la tabloul câștigător. ”Mie îmi plac pisicile și am crezut că pot să fac o pisică foarte frumosă și mi-a ieșit foarte bine. Am lucrat două zile. Este primul premiu important și cel mai mult mi-a plăcut că părinții m-au felicitat și m-au îmbrățișat după ce am primit trofeul”, a zis Oana Adochiței.
După ce a fost stabilită compoziția cea mai valoroasă din punct de vedere artistic, organizatorii concursului internațional au imprimat fotografia tablouui câștigător pe toate materialele promoționale oferite participanților. Drept premiu, Oana Adochiției a primit un șevalet pentru pictură și un scaun adecvat șevaletului.
Alte două eleve ale Monicăi D. Carp au venit de la Iași cu premii. Denisa Oana Severin, în vârstă de opt ani, și Cătălina Olariu, în vârstă de 11 ani, au primit premii speciale pentru lucrările trimise, executate în tehnica colajului. Pentru directorul Clubului Copiilor Roman, acest premiu este un motiv de mândrie. Ca un detaliu amuzant, lucrările elevelor de la Clubul Copiilor au fost trimise la Iași pe ultima sută de metri, întrucât cadrele didactice au fost angrenate în alte proiecte naționale.