Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț a prezentat joi, 30 iunie, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, Strategia cu privire la stimularea excelenţei în educaţie în judeţul Neamţ, precum şi activitatea Centrului Judeţean de Excelenţă care s-a înfiinţat ca unitate şcolară cu personalitate juridică în mai 2015.
Centrul are ca misiune asigurarea performanței școlare și a succesul social prin: selecția, pregătirea și stimularea elevilor capabili de performanță la diferite discipline; programe educaționale de instruire diferențiată; oferirea unor condiții de învățare la standarde europene; dezvoltarea capacităţilor individuale, a inteligențelor multiple, a creativității; promovarea inovației prin inițierea și derularea proiectelor europene.
Reprezentanții ISJ Neamț au expus și cifrele statistice ale muncii de un an a profesorilor și elevilor ce activează în aceste centre. Conform datelor ISJ Neamț, în anul şcolar 2015-2016 în Centrul Judeţean de Excelenţă au fost organizate 48 de grupe, în care au fost admişi, în două sesiuni, 989 de elevi provenind de la şcoli şi licee din Piatra Neamţ (455 elevi), de la şcoli şi licee din Roman (303 elevi), de la şcoli şi licee din Tîrgu Neamţ (231 elevi). Dintre elevii admişi la Centrul de Excelenţă, 266 provin din mediul rural. De-a lungul anului au fost planificate 15-25 de cursuri la fiecare din cele 48 grupe de excelență, organizate la 12 discipline de studiu. Programul s-a desfăşurat preponderent în weekend şi vacanţe. Veniturile necesare pentru activitatea centrului au fost asigurate de la bugetele locale Piatra Neamţ, Roman si Tîrgu Neamţ.
Rezultatele activităţii din acest Centru sunt evidenţiate în rezultatele obţinute de elevi la olimpiadele judeţene şi naţionale. Astfel, la olimpiadele judeţene s-au obţinut 113 premii, din care – 41 premiul I, 39 premiul II, 33 premiul III şi 110 menţiuni, iar la olimpiade naţionale au participat 53 elevi, din care 32 elevi au fost recompensaţi cu șase premii, zece menţiuni, șapte medalii aur, argint, bronz și zece premii speciale.