Site icon inRoman.ro

Plângere penală pentru secretarul și prefectul județului

consiliul judetean

sursa foto: Roman24.ro

Liberalii care sunt consilieri județeni vor să facă plângere penală împotriva secretarului județului Neamț – Daniela Soroceanu, dar și a prefectului Niculina Dobrilă. Aceștia susțin că cele două nu au reacționat atunci când membrii PNL au sesizat nerespectarea votului secret, la momentul la care s-a votat pentru desemnarea președintelui Consiliului Județean (CJ) Neamț.  Cei 14 consilieri județeni ai PNL au părăsit luni, sala de ședințe, reclamând că votul nu a fost secret, așa cum scrie în lege. Aceștia au explicat că au văzut cum consilierii PSD arătau votul Emiliei Arcan – președintele comisiei de validare -, înainte de a-l împături și a-l pune în in urnă. ”Ieșeau, efectiv, din cabina de vot cu buletinul desfăcut, îl arătau doamnei Emilia Arcan, care e actualul președinte al comisiei de validare; îi arătau buletinul, după care îl împătureau și îl introduceau în urnă. Prin liderul nostru de grup am semnalat celor doi – prefectului și secretarului județului că nu se respectă legea, secretul votului”, a afirmat Lucian Pelepco, consilier județean PNL.

Consilierii județeni ai PNL susțin că persoanele ce ar fi trebuit să vegheze respectarea legii nu au făcut nimic pentru aceasta, prin urmare, au de gând să facă plângere penală împotriva prefectului Niculina Dobrilă și asecretarului Daniela Soroceanu, pentru neglijență în serviciu. ”A fost o atitudine părtinitoare pro-PSD. Și-o spun cu toată tăria și am convingerea că, într-adevăr au fost pro-PSD; de ce vă spun lucrul acesta: în momentul în care noi am încercat să blocăm votul și am cerut să se voteze secret, conform legii, doamna Daniela Soroceanu n-a catadicsit să oprească procedura de vot și tot continua prin apelarea fiecărui consilier județean”, a precizat Dumitru Acatrinei, consilier județean PNL.

Prefectul Dobrilă a refuzat să comenteze situația, spunând că nu vrea să intre în polemici de acest tip, iar Daniela Soroceanu nu a putut fi contactată pentru a formula un punct de vedere.

Exit mobile version