Site icon inRoman.ro

Ștrandul, asaltat de mii de romașcani

strand

Mii de romașcani au mers la ștrand la sfârșitul săptămânii trecute, iar zilele însorite anunțate de meteorologi vor aduce și mai mulți iubitori de plajă către cele trei bazine ale Complexului Moldova. Foișoarele nu au un succes la fel de mare, dar sunt destul de căutate în weekend. Astfel, aproape 5.000 de persoane au mers la ștrand pe parcursul săptămânii trecute. Cum era de așteptat, cel mai aglomerat a fost la sfârșit de săptămână.

”Vă informăm că în săptămâna 27 iunie – 3 iulie s-au înregistrat următoarele încasări pentru zona de ștrand. S-au încasat 63.819 lei și au fost înregistrați 4.990 de vizitatori. Pentru zilele de weekend, din punct de vedere statistic avem următoarele date: sâmbătă au fost 1.200 de vizitatori și s-au încasat 14.416 lei, iar duminică au fost înregistrați 2.208 vizitatori și s-au înregistrat, ca și încasări, 26.434 de lei. Pentru zona de foișoare vă informăm că, pe parcursul perioadei amintite au fost 55 de închirieri. Pentru perioada de weekend, sâmbătă au fost 17 închirieri, iar duminică 23, iar totalul încasărilor pentru foișoareîn săptămâna amintită s-a ridicat la 1.136 de lei”, a afirmat Constantin Cudalb, purtător de cuvânt al Primăriei Roman

Persoanele care vor să afle de acasă disponibilitatea locurilor din cadrul Complexului pot apela la numerele de telefon: 0786.450.754 sau 0233.278.333.

Exit mobile version