Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bacău au descins la Roman. Anchetatorii au făcut percheziții la două adrese din municipiul Roman miercuri, 13 iulie, și l-au reținut pe unul dintre suspecții romașcani dintr-o anchetă amplă, care a implicat 27 de percheziții domiciliare pe raza județelor Bacău, Neamț și Constanța. Cele 28 de persoane cercetate în acest caz sunt suspectate că fac parte dintr-un grup infracțional organizat și că se ocupau de efectuarea de operațiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Romașcanul Constantin Andrei Dumitrache a fost reținut pentru 24 de ore și, ulterior, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile de la magistrații Tribunalului Bacău.
În ziua efecturării perchezițiilor au avut loc și alte acțiuni în carul anchetei. ”La data de 13 iulie a fost efectuată pe raza municipiului Bacău o acţiune de prindere în flagrant a inculpatului Adrian Aconstantinesei, ocazie cu care a fost găsită cantitatea de 5.900 de grame de fragmente vegetale mărunțite. De asemenea, inculpaţii Cimpoeşu Adrian Ionuţ, Stoica Ana Rita şi Cătănuţ Dan Gabriel au fost surprinşi în flagrant pe raza municipiului Constanța având asupra lor cantitatea de 17 grame de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. În total, în cadrul acțiunii au fost ridicate 5.917 grame de fragmente vegetale mărunțite, 131 de grame de substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive, cutii cu țiple autosigilante, resturi de țigarete confecționate artizanal, trei grindere, patru cântare electronice, cinci laptopuri, o tabletă, două hard disk-uri, două memory stick-uri, 36 de telefoane mobile, 35 de cartele SIM, un iPod, patru microSd-uri și 21.000 de lei”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Conform anchetatorilor, capul rețeleieste Adrian Aconstantinesei, zis ”Pletosu”. ”În perioada februarie – iulie 2016, inculpatul Adrian Aconstantinesei a procurat/cumpărat (prin comandă de pe anumite site-uri pe internet), în repetate rânduri, produse cu efecte psihoactive, le-a deţinut într-o locuinţă închiriată din municipiul Constanta (în care locuia mama acestuia, inculpata Drăgănescu Silvia, împreună cu sora sa, inculpata Luana Aconstantinesei ), le-a porţionat şi ambalat în plicuri, după care le-a transportat şi deţinut la locuinţele acestuia din municipiul Bacău. Ulterior, inculpatul a distribuit substanţele către diferiţi consumatori, atât direct cât şi prin intermediul altor persoane – care aveau rolul de subdistribuitori; iar acestia din urmă, în repetate rânduri, au distribuit, la rândul lor, produsele cu efecte psihoactive, către mai mulţi consumatori din muncipiul Bacău (fiind identificati până în prezent mai mult de 100 de consumatori)”, se precizează în documentul DIICOT.
Joi, 14 iulie, Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a următorilor inculpați: Adrian Aconstantinesei Adrian Ionuț Cimpoeșu, Ana-Rita Stoica, Ion Bogdan Petrescu, Bogdan Grădinaru, Mihai Octavian Dragomir, Luchian Tudorache, Florin Andronache, Andrei Clim și Anrei Constantin Dumitrache, pentru săvârşirea infracţiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și efectuarea de operațiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.