Site icon inRoman.ro

Când încep lucrările în cartierul lipovenesc

lucrari canalizare e1540894503397

Lucrări pe patru străzi din Roman vor începe în luna septembrie. Este vorba de străzi din cartierul lipovenesc, iar lucrările vizează rețeaua de canalizare. Problemele din zona Petru Rareș sunt bine-cunoscute autorităților locale, fiind semnalate de mai multe ori de locuitorii din zonă. Cum proiectul gestionat de ApaServ cu bani de la Uniunea europeană nu a cuprins decât extinderea rețelei de canalizare menajeră, în zonă au rămas alte probleme nerezolvate.

”Săptămâna aceasta ne vin proiectele pe care le-am propus acolo pentru canalizări și dirijări, colectări de ape pluviale pe străzile Petru Rareș, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, fundătura Crișan. Deci, dacă în această săptămână ne vin documentațiile tehnice, vor intra în verificare de către Direcția Tehnică. Ulterior, după orice amendamente, modificări sau neconformități pe care le vom sesiza și vor fi corectate, vor fi scoase la licitație, astfel încât eu văd că aceste lucrări acolo așa cum le-am promis, încă din perioada de campanie electorală, îi anunț că vor începe în luna septembrie”, a afirmat primarul Laurențiu Leoreanu.

Pe strada Nicolae Bălcescu se va face reabilitarea rețelei de canalizare menajeră, fiindcă aceasta nu este funcțională, iar pe celelalte trei străzi se va amenaja rețea de canalizare pluvială.

Exit mobile version