Site icon inRoman.ro

Copiii din centrele de plasament au plecat la mare

copii plaja

Începând de joi, 21 iulie, 120 de copii din toate centrele de plasament din structura DGASPC Neamț se află în tabără la mare. Copiii sunt însoțiți de 12 instructori de educație din centre care îi vor supraveghea pe timpul sejurului. Tabăra are loc la Eforie Sud și plecarea copiilor și tinerilor din sistemul de protecție a fost posibilă ca urmare a locurilor puse la dispoziție special pentru această categorie de beneficiari de Ministerul Sportului și Tineretului, prin intermediul Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Neamț.

Astfel de tabere sociale au fost organizate și în anii trecuți, dar în 2016 s-a oferit un număr de locuri mult mai mare, astfel încât au putut să se bucure de câteva zile de relaxare și distracție cei mai buni dintre rezidenții centrelor nemțene, toți având media 10 la purtare și rezultate școlare bune și foarte bune. În 2015, DJST Neamț a pus la dispoziția copiilor din centrele de plasament 70 de locuri în tabere, dintre care 50 la Oglinzi și 20 la mare. Anul acesta, însă, oferta a fost mult mai generoasă, iar pentru cei mici plecarea spre litoral a reprezentat un moment așteptat cu mari emoții, mai ales că mulți dintre ei nu mai fuseseră niciodată la mare. De zile de vacanță pe malul mării se bucură și copiii cu dizabilități din județ, rezidenți în centrele de recuperare și reabilitare.

„Anul acesta ni s-a oferit un număr mare de locuri în tabără la mare pentru copiii noștri motiv pentru care suntem recunoscători și le mulțumim pentru generozitate celor de la DJST Neamț. Posibilitatea plecării în această tabără a reprezentat pentru cei mici un moment de relaxare binemeritat și, totodată, o răsplată pentru rezultatele școlare foarte bune. Această ieșire reprezintă o experiență esențială pentru o copilărie normală care îi ajută să depășească mai ușor situațiile dificile cu care s-au confruntat în viață“, a declarat Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț.

Cei 120 de copii vor sta la mare timp de șase zile.

Exit mobile version