În ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ) de joi, 28 iulie, a depus jurământul, în calitate de consilier județean, Mihaela-Elena Isciuc. Aceasta ocupă un loc în legislativul județean din partea PNL și a ajuns în forul decizional după ce avocatul Grațian Iacob a optat pentru funcția de consilier în Consiliul Local al municipiului Roman.
Mihaela-Elena Isciuc este economist, membru PNL de doi ani și, înainte de alegerile locale, a fost desemnată candidat al PNL pentru funcția de primar al comunei Trifești. S-a retras, însă, din competiție, în favoarea celui care avea să devină primar după data de 5 iunie.