Site icon inRoman.ro

Jandarmii, cu ochii pe păduri

jandarmi contoale lemn 1

Jandarmii nemțeni au dat 34 de amenzi celor care nu au respectat legislația în domeniul silvic și cinegetic. S-a întâmplat în ultimele două luni, în cadrul a 15 acțiuni desfășurate atât independent cât şi în cooperare cu personalul Direcţiei Silvice Neamţ.

”În acest sens, 35 de jandarmi au desfăşurat opt acţiuni de prevenire şi combatere a delictelor silvice şi șapte acţiuni pe linie cinegetică. Urmare a efortului conjugat, pe timpul acestor misiuni a fost constatată o faptă de natură penală, fiind confiscată cantitatea de 26,43 metri cubi de masă lemnoasă şi totodată au fost constatate 49 de contravenţii iar în acest sens, jandarmii au aplicat 15 avertismente scrise şi 34 de amenzi în valoare de 18.500 lei. În îndeplinirea obiectivului acţiunilor specifice domeniului, se remarcă buna cooperare cu personalul Direcţiei Silvice Neamţ, precum şi efortul comun determinant în vederea reducerii fenomenului tăierilor ilegale, protejarea ariilor silvice şi creşterea eficienţei acţiunilor de prevenire şi combatere a încălcării legislaţiei în domeniul protecţiei fondului cinegetic”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Neamț.

Jandarmii reamintesc că, în urma modificării şi completării Codului Silvic prin legea nr.133/2015, ofiţerii şi subofiţerii din Jandarmeria Română au primit competenţa de a constata infracţiuni silvice şi de a efectua controlul circulaţiei materialelor lemnoase. De asemenea, prin legea nr. 149/2015 a fost modificată şi completată legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, lucrătorii Jandarmeriei Române fiind abilitaţi să constate faptele ce constituie infracţiuni şi contravenţii în domeniul cinegetic.

Exit mobile version