Parte dintre anchetele pe care le realizează polițiștii romașcani sunt dificil de finalizat. Atunci când cel puțin una din părțile implicate are o altă naționalitate, anchetatorii trebuie să anunțe în cel mai scurt timp ambasadele și să lucreze cu traducători autorizați.
Unul dintre dosarele în care victimele unui accident rutier au avut alte naționalități este cel întocmit ca urmare a tragediei de la Traian, din luna iunie. Atunci, patru persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost rănite. Toate cele patru victime decedate erau din alte țări, respectiv din Grecia și Ucraina.
”Ca să depășești prin dreapta e o acțiune cel puțin imprudentă, ca să nu spun aproape sinucigașă. Nu este finalizat dosarul, vă dați seama; într-o astfel de speță, din câte știu este dispusă o expertiză tehnică care să stabilească cu exactitate. Noi emitem niște supoziții la început, deci totul trebuie probat și documentat foarte bine pentru ca dosarul să stea în picioare… să fie documentat așa cum trebuie și dovedit așa cum trebuie, pentru că inclusiv vinovăția unuia sau altuia trebuie probată”, a afirmat comisarul șef Dragoș Bălău, șeful Poliției municipiului Roman.
Parte din documentele pe care anchetatorii trebuie să le întocmească într-un asemenea dosar au nevoie și de aportul unor traducători autorizați.
”Este obligația noastră ca de îndată, în termen de 24 de ore să fie anunțate ambasadele statelor de care aparțin persoanele, fie ele părți vătămate, fie ele autori și, ulterior, reprezentanții lor iau legătura cu noi; totul se face prin traducător autorizat, pentru că numai așa are o valoare probantă traducerea respectivă. Am întâmpinat și întâmpinăm multe probleme pentru că traducători a unor limbi de largă circulație – engleză, franceză – mai găsim. Dar pentru limbi mai puțin folosite găsim mult mai greu traducători. Spre exemplu, noi avem foarte mulți conducători auto turci, dar în zona Romanului nu găsim traducător autorizat”, a mai spus comisarul șef Dragoș Bălău.
În cazul accidentului de la Traian, primele concluzii ale anchetei au arătat faptul că, cel mai probabil, conducătorul auto – un tânăr grec – a vrut să depășească prin dreapta un TIR, a acroșat cu autoturismul partea din dreapta față a TIR-ului și, în urma impactului, mașina a fost aruncată într-o dubă care venea din sens invers, în mod regulamentar.