Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț a comunicat Primăriei Roman modificarea repartizării pe trimestre a sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul în sumă de 1440 mii lei din trimestrul IV în trimestrul III. Consilierii locali vor trebui să dezbată și să decidă dacă aprobă această rectificare bugetară, prin care sume alocate în trimestrul IV sunt ”mutate” în al III-lea trimestru.
Astfel:
- pentru finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporuri , indemnizații și alte drepturi salariale în bani și contribuțiile aferente acestora se va transfera suma de 864.000 lei
- pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizații lunare se va transfera suma de 576.000 lei.
Consilierii locali vor trebui să aprobe și o hotărâre prin care să pună în aplicare prevederile unei hotărâri de Consiliu Județean cu privire la repartizarea pe unități administrativ teritoriale a sumelor necesare pentru asigurarea drepturilor copiilor / elevilor / tinerilor cu cerințe educaționale speciale integrați în invătămîntul de masa, pentru anul 2016, prin care s-a repartizat municipiului Roman suma de 231.690 lei pentru finanțarea acestor cheltuieli.