Site icon inRoman.ro

Posibil să avem alegeri anticipate: Leoreanu nu infirmă o candidatură la parlamentare

investire primar 12

Primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu, nu exclude o candidatură la alegerile parlamentare din această iarnă. Edilul romașcan susține că nu vrea ca Romanul să fie dat uitării și a ținut să precizeze că ”nici nu infirmă, dar nici nu confirmă” o candidatură.

În momentul de față nu pot să fac nicio apreciere pentru că încă nu s-a luat nicio decizie în acest sens și sigur că discuții sunt. Discuții trebuie să fie permanent, pentru că trăim într-o lume dinamică și efervescentă și nimic din ceea ce ar putea să aducă un plus de poziționare, în care municipiul Roman să fie ajutat nu trebuie să fie exclusă. Vom vedea ce candidaturi vor veni și din partea cealaltă. Important e să vă spun că nu voi lăsa municipiul Roman să fie condus de incompetenți. Adică atunci când, dacă va fi nevoie, așa cum am făcut-o întotdeauna, să mă implic pentru ca Romanul să aibă o susținere puternică județeană, națională și regională, o voi face așa cum am făcut-o întotdeauna de când sunt implicat la nivel înalt din punct de vedere politic.”

Întrebat de ce și-a schimbat optica, având în vedere că înainte de alegerile locale a declarat că mai dorește un mandat la Primăria Roman, unul care să se termine în 2020, Leoreanu a precizat că noul Parlament trebuie să fie mai bun decât cel actual. ”Eu cunosc bine, mare parte din Parlamentul României și din Guvernul României pentru că am avut întâlniri și așa mai departe. Mi-aș dori ca parlamentul următor să fie mult mai valoros pentru că, din punctul meu de vedere, jumătate din parlamentarii care sunt acum n-au ce căuta acolo. N-au habar cu ce se mănâncă, despre administrație, despre legislație. Nu numai o pregătire administrativă slabă, mie mi se pare și o pregătire proprie, personală slabă, o atitudine și un limbaj care nu este cel mai adecvat pentru poziția de parlamentar. Pe mine mă interesează foarte mult ca Romanul să aibă o anumită reprezentare; a avut, de-a lungul timpului și mi se pare și de-aici încolo. De asemeni, depinde și de relații pe care le ai, la nivel de județ, la nivel de regiune, la nivel național. Întotdeauna trebuie să ai o pârghie pe care să apeși. Dacă văd că Romanul e trecut în uitare, trebuie să fac pasul în față și să ajut să meargă lucrurile mai bine. Nu exclud absolut nimic. Dacă se va întâmpla, va fi o cinste și o onoare pentru mine, dar și pentru oraș”, a mai spus primarul Leoreanu.

Eventuala candidatură se va stabili în aproximativ o lună.

Exit mobile version