Administrația locală va trebui să intervină și să realizeze unele lucrări la intersecția dintre străzile Ștefan cel Mare și Ogoarelor. După ce fabrica TRW a devenit funcțională, traficul în zonă s-a aglomerat și mai mult, iar ieșirea de pe strada Ogoarelor a devenit extrem de dificilă în anumite intervale orare.
Prin urmare, Primăria vrea să reconfigureze intersecția pentru a fluidiza traficul. ”Lucrăm la o arhitectură pe Ogoarelor și un management a intersecției și ieșirea mașinilor, mai ales în jurul orei 16.00, cînd se adună și cei din zona TRW și cei din zona Petrotub, acolo este o destul de mare aglomerație. Și lucrăm la gestionarea acelei intersecții. Vrem să lărgim un pic strada, să micșorăm trotuarele, pentru că acestea nu sunt foarte folosite și le restrângem un pic: cel din dreapta să rămână cam la un metru și jumătate, cel din stânga să rămâna cam la 80 de centimetri, astfel încât ieșirea de pe strada Ogoarelor pe E85 să se poată face pe două benzi; intrarea să se facă pe una și ieșirea pe două benzi. Cele două ar însemna cam 6,5 metri lățime, cealaltă ar însemna cam patru metri lățime. Cu redimensionarea trotuarelor am putea să ajungem la această lățime și să avem acolo un sistem de semaforizare electromagnetică, care să sesizeze aglomerația din zonă și să intre în funcțiune numai pentru perioadele aglomerate”, a precizat primarul Laurențiu Leoreanu.
Reprezentanții Primăriei au în studiu reconfirgurarea intersecției și urmează a se sfătui și cu specialiști în domeniu, înainte de a lua o decizie.