Site icon inRoman.ro

Primar PNL către liderii de partid: „Vă rugăm să nu mai faceți schimbări tâmpite”

Nicu Chirila primar Ruginoasa

Apropierea alegerilor parlamentare agită spiritele în fiecare partid. Fiecare formațiune politică face calcule în funcție de propriile liste, dar și de cele ale adversarilor politici. Iar activitatea intensă a oamenilor politici din această vară arată că aceștia sunt preocupați de scorul partidului și acordă încredere perioadei de precampanie electorală. La PNL, primarii au cerut conducerii liberale să ia deciziile cât mai repede și cât mai bine.

V-aș ruga, stimați domni senatori, deputați, conducerea județului și consilierii județeni să mai tăiați un pic din acel ”voi” și ”noi”. Știți la ce mă refer: încă mai avem acele discuții între PDL și PNL. Suntem o echipă, suntem frați. Este bine ca să intrăm în toamnă fără aceste mici discuții, cred că suntem colegi și vom fi colegi până la sfârșit. Rog colegii mei primarii, consilierii locali, consilierii județeni, pentru toamnă să faceți efortul de a încerca cel mai mic vot să-l scoateți, competiția va fi extraordinar de mare, dacă reușim să ne atingem acel scop de cinci parlamentari, să dea Dumnezeu să fie, din județul Neamț, ar fi pentru noi, primarii, pentru noi, consiliile locale, un sprijin enorm. Aș vrea să vă spun, domnilor parlamentari, că un scop al nostru, al aleșilor locali, s-a îndeplinit. Aveți obligația ca pentru toamnă să nu vă luați concedii și să ne căutați, să ne vedeți interesele noastre, ale autorităților locale. Și nu spun să ne căutați că vrem să ne căutați, dar avem nevoie de dumneavoastră. Noi vă reprezentă pe dumneavoastră și noi reprezentăm investițiile și imaginea partidului. Am dori, cât mai repede, să știm și noi cu cine defilăm, fiindcă suntem întrebați: ”Și cine va fi?” Și ar fi bine, dacă intrați în această competiție, să nu începeți cu stângul. Adică să vă decideți deodată cine și cum. Și să nu mai faceți schimbări tâmpite cum au făcut reprezentanții… l-am dat pe ăla, l-am schimbat pe ăla și vedem ce iese. Nu-mi doresc decât ca în iarnă să spunem ”sunt mândru de senatorul meu sau de deputatul meu”, a spus Nicu Chirilă, primarul comunei Ruginoasa.

Declarația a fost făcută în cadrul întâlnirii Ligii Aleșilor Locali și mulți primari sunt de acord cu afirmațiile lui Nicu Chirilă. ”Primarii PNL își doresc ca lucrurile să se așeze cât mai bine și să aibă un reprezentant al lor în care să aibă încredere. Cum mi se pare corect să fie în orice partid bine structurat. Probabil, după Liga Aleșilor Locali de la Brașov, care va avea loc joi și vineri în această săptămână, începutul lunii septembrie va aduce și cristalizarea unor soluții în județul Neamț. Pe 4 decembrie vor fi alegerile și pe 20 octombrie va fi depunerea listelor și candidaturilor. Înseamnă că trebuie trecut la adunarea de semnături. Indiferent ce spun unii sau alții – chiar pot fi și ai mei – ca să aduni semnături trebuie să o faci pentru niște nume. Nu poți spune: semnați pentru lista de parlamentari a PML. Formată din cine? Vă spunem noi mai încolo…. Nu. Oamenii trebuie să știe. Lista ar trebui să fie pregătită până pe 15 – 20 septembrie”, aprecizat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman și președintele Ligii Aleșilor Locali.

Unul din potențialii candidați pentru alegerile parlamentare din luna decembrie este chiar Laurențiu Leoreanu. Detalii despre acest subiect găsiți aici.

Exit mobile version