Complexul de servicii ”Familia mea”, care gestionează apartamentele în care locuiesc aproape 60 de copii instituționalizați reprezintă, de multe ori, singura familie pentru copiii uitați de părinți și bunici. Sunt copii care au aproape de toate: locuiesc câte șase în apartamente cu patru camere și două băi; stau câte doi într-o cameră și împart, cu toții, băile, camera de zi (unde este televizor și calculator) și bucătăria. Primesc mâncare ”multă și bună”, după cum au observat vecinii care văd când se face aprovizionarea, săptămânal, la fiecare apartament. Merg la școală, sunt în grija unui adult și tot ce le lipsește, fără ca nimeni să le poată oferi, este afecțiunea părintească.
Lipsa afecțiunii și sentimentul de abandon, pe care mulți dintre ei le-au experimentat în mod nefericit de la vârste fragede, lasă urme adânci și nevindecabile în unele cazuri. Sunt copii care au ajuns aici pentru că au părinți după gratii. Sunt copii care au fost luați de pe stradă, fiind puși de părinți să cerșească și care au cerșit cot la cot cu adulții. Au văzut că se poate trăi și altfel decât în mizerie, pe străzi, fără să-ți pese de ziua de mâine. Mulți au făcut eforturi de a se integra; parte dintre cei care se află în grija centrului vor să-și construiască o altă viață, iar dorința lor se vede și din discreția pe care o păstrează referitor la situația lor. La școală, tutorii sunt prezentați drept rude, iar adulții respectă aceaastă alegere pentru discreție a copiilor.
Șeful Complexului de Servicii ”Familia mea”, Gheorghe-Anton Stoica, recunoaște că munca personalului nu este ușoară, mai ales în perioada adolescenței. ”E ca într-o familie, doar că aici sunt mai mulți și, când jumătate au manifestări specific adolescenților e mai dificil pentru noi. În plus, mai sunt și alte lucruri pe care ei le observă și pentru care noi nu avem un răspuns pe placul lor. Spre exemplu, dacă ei vor să iasă afară trebuie să ceară bilet de voie. Și ne întreabă de ce e nevoie de așa ceva fiindcă un copil dintr-o familie, dacă vrea să iasă afară, doar spune: mamă, am plecat, vin peste o oră. Ce răspuns să le dai, în așa fel încât să îl înțeleagă și să îl accepte? Ei se simt încorsetați de reguli, dar noi avem responsabilități și nu le putem ignora.”
Șeful Complexului de Servicii ”Familia mea”, Gheorghe-Anton Stoica
O altă problemă în comportament apare de la modul în care sunt gândite regulile sistemului. Asistenților maternali li se dau în grijă, în general, copii mici, care au nevoie de mai multă atenția. După ce cresc, acești copii pot fi mutați în apartamente de tip familial, dacă există alți copii mici care au nevoie de grija statului. Apare, astfel, o ruptură, copilul intră într-un alt mediu și nu mai este la ”mama” (așa cum adesea li se spune asistenților maternali), ci stă cu o ”doamnă” și alți copii de vârste diferite. ”Este o perioadă dificilă și sunt copii mai sensibili, care se adaptează mai greu. Noi încurajăm să existe o legătură și după mutare între asistentul maternal și copil, pentru că face bine acestuia din urmă, din punct de vedere emoțional. Am avut cazuri de copii care au plecat din centru și, inevitabil, se duceau la ”mama”, acolo îi găseam de fiecare dată. Este o presiune mare pe sistem, nu putem lăsa tinerii la un asistent maternal până devine adult pentru că sunt alți copii care au nevoie de ajutor”, explică Gheorghe Stoica. Chiar și așa, acest sistem nu-i salvează pe toți. Dacă ar reuși integrarea tuturor minorilor nu am mai vedea copii cerșind sau umblând fără țintă pe străzi în loc să fie îngrijiți și trimiși la școală.
Un alt aspect care nu face loc în sistem altor copii ce au nevoie de sprijin este acela că nu există sancțiuni. Un copil nu poate fi ținut cu forța în casă (mai ales când locuiește la bloc), poate să-i fie interzis accesul la televizor sau calculator, dar este destul de puțin. Și atunci, un minor care o ia pe căi greșite are, în continuare, aceeași casă deși ar fi alții care ar aprecia mai mult ceea ce li se oferă. ”Își cunosc foarte bine drepturile. Imediat spun că noi nu suntem părinții lor, ca să le impunem ceva și că ne-am asumat riscurile meseriei. Sunt afirmații în fața cărora nu ai cum să reacționezi decât încercând, din nou și din nou, să îi sfătuiești că e spre binele lor să fie cooperanți.”
O parte dintre ei își dau seama de șansa primită abia după ce părăsesc sistemul. Una dintre tinerele care a stat până de curând în centru a plecat în Italia după ce a devenit adult. Aflată inițial în grija unui asistent maternal, tânăra a ajuns în centru din cauza unor probleme personale ale asistenului. Au păstrat legătura, însă, iar locul de muncă din Italia i-a fost găsit de asistentul maternal. Așa că a plecat spre noua viață și, mergând la sigur, a reușit să păstreze economiile. Economii care înseamnă alocația pe toată perioada în care un tânăr este în grija centrului – se pune într-un cont și se dă la plecare -, plus un salariu minim pe economie. Mai mult, a trimis pachete ”surorilor” din apartament și păstrează legătura cu ”doamnele”.
Sunt și tineri care nu învață nici la școală și nu trec examenul nici la școala vieții. Ei cheltuiesc toții banii pe care îi primesc imediat ce se simt ”liberi” pe lucruri fără folos sau, mai rău, la jocuri de norc. Apoi devin infractorii despre care presa scrie că fură sau tâlhăresc mai mult pentru a avea unde să fie, în continuare, îngrijiți de stat – la închisoare.