Conducătorul autoutilitarei implicate în accidentul mortal din seara de joi, 29 septembrie, din afara localității Săbăoani, a fost identificat. Duminică dimineață, fiind în continuarea cercetărilor privind accidentul de circulație, un echipaj de poliție rutieră a depistat în trafic autoutilitara care a fost implicată în accidentul rutier soldat cu decesul unui pieton.
Aceasta a fost oprită pe strada Alexandru cel Bun din Roman, de către polițiștii romașcani și a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 49 de ani, din Roman. În urma examinării criminalistice s-a stabilit că vehiculul prezintă avariile și urmele specifice accidentului din seara zilei de 29 septembrie. ”Deși indiciile strânse de polițiști de la locul accidentului, față de cel de-al doilea autovehicul implicat în accident, au fost puține, polițiștii au reușit identificarea vehiculului înmatriculat în județul Galați (pentru care nu erau perfectate actele pe actualul utilizator) și implicit depistarea și tragerea la răspundere penală a romașcanului de 49 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Joi seara, în jurul orei 22.00, polițiștii romașcani au fost anunțați cu privire la producerea unui accident pe DN 2, în afara părții carosabile, rezultat cu decesul unei persoane. Primele cercetări efectuate la fața locului au concluzionat că un șofer de 32 de ani din Suceava, în timp ce conducea pe direcția Roman-Suceava a accidentat un pieton care se afla pe partea carosabilă. Pietonul a fost proiectat pe contrasens, unde a fost lovit de un alt autoturism care se deplasa pe sensul opus de mers. Șoferul celui de-al doilea autovehicul, identificat duminică dimineață, nu a oprit și a continuat drumul spre Roman.