Conducerea Spitalului Municipal de Urgență (SMU) Roman are în vedere organizarea unui compartiment și a două ambulatorii de specialitate. demersurile au fost deja făcute, dar dosarele pentru înființarea noilor structuri au nevoie de de avize și de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț. Noul compartiment al Spitalului va fi pentru îngrijiri paleative. Acesta va fi amenajat în clădirea policlinicii, la parter, acolo unde, în urmă cu câțiva ani, funcționa farmacia unității spitalicești și va cuprinde zece paturi.
”Pentru înființarea compartimentului de îngrijiri paleative am înaintat memoriu justificativ întrucât, în anul 2015, la secția de Oncologie Medicală, din 1.214 pacienți internați pe cele 20 de paturi, 956 de pacienți au fost pentru tratament specific citostatic, iar restul au fost cazuri foarte grave, care au necesitat îngrijiri paleative pe perioade mari de timp, fiind costuri crescute, dar și indice de mortalitate crescut. Deoarece avizul DSP pentru înființarea acestui compartiment era din 2015, iar legislația s-a schimbat, cei de la Ministerul Sănătății au solicitat un alt aviz de la DSP, aviz care să fie mai explicit, cu numărul exact de spații, de suprafețe necesare desfășurării activității medicale. Așteptăm avizul de la DSP și vom mai face un drum la București”, a afirmat dr. Maria Andrici, managerul general al SMU Roman.
Ambulatoriile de specialitate care se dorește a se înființa vor însemna un confort mai mare pentru pacienți, fiindcă aceștia nu vor mai fi trimiși la alte spitale din zonă, dar și decontarea din partea Casei de Asigurări de Sănătate Neamț a mai multor servicii prestate de spital.
”Pentru înființarea ambulatoriului de specialitate oro maxilo facială am specificat că sunt cazuri de politraumă, plăgi, fracturi, dar că toate aceste cazuri sunt trimise la Iași. De asemenea, pot fi rezolvate extracții dentare, alte intervenții la maxilar, intervenții chirurgicale, prelevare de biopsii și alte intervvenții specifice. Pentru toate aceste cazuri, în momentul de față noi suntem nevoiți să trimitem pacienții la Spitalul ”Sf. Spiridon” Iași, clinica buco maxilo facială. Întrucât avem cazuistică și este și un domn doctor specialist, care este din Roman și lucrează la Spitalul ”Sf. Spiridon”, dumnealui este interesat să vină la Roman și ne-am hotărât să înființăm acest cabinet de ambulatoriu. Un alt aviz este pentru cabinetul de specialitate chirurgie toracică. În cadrul spitalului avem compartimentul de chirurgie toracică, în cadrul secției de chirurgie generală. Sunt cinci paturi. Acest compartiment este unic în județ, cu o cazuistică mare. Dar toate aceste cazuri care se prezintă la CPU și sunt pentru chirurgie toracică, nu toate sunt și cazuri de internare. Și atunci, pacienții trebuie să fie văzuți în ambulatoriu, înregistrați, iar Casa de Asigurări de Sănătate va deconta consultațiile. În momentul de față, neavând ambulatoriu, consultațiile rămân nedecontate de casă”, a precizat dr. Maria Andrici.