Site icon inRoman.ro

Peste 125.000 de nemțeni sunt persoane defavorizate

ajutor alimente UE

Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) a fost terminat, până acum, de 25 de primării, dintre care un municipiu – Roman și un oraș – Bicaz. Prefectura a realizat, la zece primării din judeţ, controale la livrare și recepție pentru a verifica condițiile de depozitare a alimentelor și modul în care acestea sunt împărțite populației.

„Controalele pe un eşantion de 6% din numărul unităţilor administrativ teritoriale, aşa cum este prevăzut în instrucţiuni, s-au finalizat la începutul acestei săptămâni şi au pus în evidență eforul organizatoric al autorităților locale, pentru că nu s-au semnalat probleme deosebite iar ajutoarele au ajuns la beneficiari. Apreciem că organizarea în acest an a POAD, conform modificărilor și completărilor aduse cadrului normativ pe baza propunerilor din teritoriu, reprezintă un progres față de perioada anterioară. Un indicator în acest sens îl reprezintă și numărul mic de reclamaţii – una singură în acest an, față de 25 de petiții în perioada anterioară”, a afirmat prefectul Niculina Dobrilă.

În județul Neamţ sunt 125.867 beneficiari ai programului – pensionari cu venituri mai mici de 450 lei/lună, şomerii cu indemnizaţie mai mică de 450 lei/lună, beneficiarii de venit minim garantat şi cei de alocaţie pentru susţinerea familiei, persoane cu handicap grav şi accentuat -, fiecare dintre aceștia primind câte două pachete cu produse. Aproape un sfert din populația județului se încadrează în categoria persoanelor defavorizate.

Numărul beneficiarilor a crescut faţă de anul precedent cu peste 30%, creşterea fiind determinată de completarea cadrului normativ cu categoria persoanelor fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/luna/persoană, inclusiv, și nu se încadrează în niciuna din categoriile prevăzute în vechea formă a hotărârii de guvern care reglementează cadrul de desfășurare al POAD”, a mai spus prefectul Niculina Dobrilă.

Exit mobile version