O elevă și un cadru didactic de la Colegiul Tehnic ”Miron Costin” Roman au participat, în perioada 9 – 10 noiembrie, la a doua ediţie a evenimentului internaţional EDYS (European Digital Youth Summit). Summitul a fost organizat de Asociaţia GEYC din capitală, sub patronajul Parlamentului European şi sub patronajul președinției slovace a Consiliului UE, fiind înscrisă între activitățile de celebrare a zilei de 9 noiembrie, Ziua antisemitismului și împotriva fascismului.
Pe lângă sesiunile informative şi dezbaterile pregătire de organizatori, participanţii au fost implicaţi şi în ateliere de lucru pentru identificarea unor strategii, metode şi instrumente de participare activă la viaţa comunităţii şi de combatare a discursului instigator la ură. „Summitul reprezintă o oportunitate excelentă de dezvoltare personală şi profesională, având componenta socializării, dar şi reale beneficii ce pot aduce un plus de valoare în actul didactic, în relaţia profesor-elev şi chiar în relaţia individ-comunitate. Cu prilejul summitului am conştientizat că profesorii îşi pot asuma rolul de a promova drepturile omului, de a accesibiliza informaţiile pentru tinerii care, în consecinţă, pot combate discriminarea. Rolul cadrului didactic este, aşadar, esenţial. Chiar dacă nu putem avea controlul deplin, chiar dacă nu reuşim să gestionăm problemele şi conduita tuturor elevilor, mai ales în mediul on-line, putem contribui semnificativ la combaterea urii, dacă aducem în prim-plan drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Desigur, informaţiile despre legislaţie şi apelul la autorităţi în cazul identificării discursului instigator la ură sunt componente preţioase ale activităţii de educator”, a afirmat Anda Murariu, profesor al Colegiului Tehnic ”Miron Costin”.
Eleva Creţu Cristiana găseşte că întâlnirea de la Bucureşti este de bun augur, pentru că a aflat despre realizările proiectului Balkans without hate, respectiv, despre filmul SIGEMBR, ca instrument de învăţare a aspectelor pozitive ale multiculturalismului. „Un câştig al participării ar fi dezvoltarea şi exersarea competenţelor lingvistice, dat fiind că activităţile se susţin numai în limba engleză. Dialogul cu tineri de aceeaşi vârstă, prilejul de a asculta speakeri de renume la nivel european sau specialişti în problematica Holocaustului reprezintă tot atâtea motive de bucurie pentru participarea mea la acest eveniment. Voi împărtăşi cu colegii mei de la Colegiul Tehnic „Miron Costin” şi nu numai tot ce am învăţat aici”, a spus Cristiana Crețu, elevă în clasa a XII-a A.
Evenimentul de la București a reunit de elevi, studenţi, cadre didactice, lucrători de tineret şi reprezentanţi ai ONG-urilor din zece ţări.