Site icon inRoman.ro

Instanța obligă E.ON să preia energia produsă de microhidrocentrală

mhc hidrocentrala

Administrația locală a câștigat un proces pentru furnizarea energiei electrice produse de microhidrocentrala de pe râul Moldova. Acum, furnizorul de energie va trebui să preia energia produsă de microhidrocentrală și să factureze Primăriei Roman doar diferența de consum. Procesul pe această chestiune a început în urmă cu aproximativ un an și jumătate, după ce furnizorul de energie și administrația locală nu s-au înțeles cu privire la anumite clauze din contractul deja semnat între cele două părți, ca urmare a unei licitații.

În urma finalizării proiectului cu hidrocentrala, am început să producem energie electrică. Această energie electrică trebuia să fie preluată de furnizorul nostru de energie electrică, prin compensare în unități fizice. Adică: cât consum, cât produc, din cât consum scad ce-am produs și plătesc doar ce-am mai consumat, diferența. Acest lucru l-am introdus în caietul de sarcini, în urmă cu doi ani, când am ieșit pe Bursa de Mărfuri, la licitație. Caietul de sarcini a fost cumpărat, licitația a fost adjudecată și a fost semnat contractul cu furnizorul de energie electrică de la acea vreme. La un moment dat, am finalizat proiectul cu hidrocentrala, am început să producem energie, numai că ei au spus: noi nu o preluăm. Cum să o preluați, dacă ați semnat? Noi am semnat, dar nu am crezut că veți termina dumneavoastră o hidrocentrală pe râul Moldova”, a spus primarul Laurențiu Leoreanu.

Edilul recunoaște că a renunțat să mai plătească facturile E.ON și că a existat pericolul ca orașul să rămână fără lumină. ”Am mers în instanță. Avem de atunci aproape doi ani de când ne judecăm; și-n etape succesive, și la Tribunalul Bacău. La Curtea de Apel, unde decizia-i definitivă și irevocabilă, am câștigat. Mai mult decât atât, noi eram somați deoarece contravaloarea energiei de anul trecut, de pe ultimele luni pe ce-am consumat, noi n-am mai plătit, păstrând banii în buget. Ei ne-au somat, că dacă nu plătim până la sfârșitul anului, taie curentul în întreg orașul Roman. Astea nu le-am mai spus, acum pot să spun, că lucrurile-s rezolvate.”

Contactați telefonic, reprezentanții E.ON România au precizat că așteaptă motivarea instanței de judecată înainte să comenteze situația în vreun fel.

Exit mobile version