Site icon inRoman.ro

PNL Neamț: Proiectul România 100, un proiect în care cetățeanul este pus înaintea statului

PNL Neamt Romania inainte

Echipa PNL Neamț a prezentat, în prima zi de campanie electorală, platforma electorală „România 100” și programul politic al Partidului Național Liberal pentru alegerile parlamentare.

Mă aflu împreună cu colegii mei care sunt candidați la Camera Deputaților și Senat pentru a ne prezenta într-o formulă și într-o echipă pe care o aveți în fața dumneavoastră, pregătiți pentru această campanie și mai ales pregătiți pentru ce înseamnă patru ani de reprezentare în Parlamentul României. După cum vedeți sunt și colegi noi, sunt și colegi care își continuă activitatea, sunt colegi care își încep activitatea parlamentară dar cu o bogată experiență. Fiecare dintre ei, consider, cu o valoare profesională și socială dovedită în proiecte, în actul administrativ și recunoscută de cetățeni. Venim în fața dumneavoastră cu Platforma România 100 și îmi doresc ca Centenarul Marii Uniri să fie un moment care definească o Românie unită din punct de vedere economic ,cultural și social, dar mai ales unită din punct de vedere al perspectivelor de dezvoltare”, a declarat Mugur Cozmanciuc, prședintele PNL Neamț.

Senatorul Eugen Țapu Nazare a prezentat prezentat programul economic al PNL.

Programul nostru se intitulează „Reclădirea României” şi am plecat de la un concept pur sânge liberal, „Cetăţeanul înaintea statului”. Este un program articulat, cel mai bun economic prezentat în această campanie. Întreprinzătorul român, întreprinderile mici și mijlocii autohtone înglobează peste 2,7 milioane de angajaţi și reprezintă capitalul românesc, iar aici vom aduce în discuţie teme care au fost tratate în ultima perioadă mai timid şi anume piaţă, competiţie, sectorul privat şi libertatea economică. Prima măsură are în vedere diminuarea impozitului pe asigurări sociale la 16 % atât pentru angajat cât şi pentru angajator, ceea ce reprezintă este cel mai bun mod de a creşte salariile în mediul privat. O altă măsură pe care o avem în vedere este reducerea TVA-ului la 16 %, iar prin această diminuare va creşte gradul de încasare prin eliminarea evaziunii fiscale. Pe lângă aceste măsuri economice, avem în vedere și o serie de măsuri de transparentizare şi debirocratizare“, a afirmat Eugen Țapu Nazare.

Orice economie puternica are nevoie de o administratie puternica , iar Laurențiu Leoreanu a demonstrat performanță în administrație și poate fi o voce reprezentativă a administrației în Parlamentul României.

Pornim la drum cu încredere și cu un program care va aduce un plus în viaţa fiecărui român. Candidatura mea vine urmare a experienței acumulate în ultimii ani, experiență care s-a materializat atât la nivel local, regional cât şi naţional. Mă refer aici la inițiativele și modificările legislative la care am participat din calitatea de membru în Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România: supraimpozitarea imobilelor neîngrijite, ridicarea mașinilor abandonate pe domeniul public. Mai mult decât atât, Municipiul Roman se află pe primul loc în țară când vine vorba despre proiecte inovatoare referitoare la transparentă decizională , lupta împotriva corupţiei, deschidere către cetăţean, programare online pentru eliberarea actelor de identitate. Sunt rezultate frumoase pe care le-am obținut împreună cu echipa mea. Sunt convins că experiența mea se va concretiza în amendamente și inițiative care să vină în sprijinul administrației publice locale. Odată cu autonomia locală administrația publică a primit foarte multe sarcini, atribute din punct de vedere instituțional, dar nu am primit și descentralizări pe componenta financiară pentru a putea face ca lucrurile să funcționeze bine. Mă refer aici la învatamânt , la sănătate, la ordine publică, evidența persoanelor. Toate aceste lucruri, după descentralizare s-au facut din același buget, și cum în perioada mea de mandat nu au fost creșteri la taxe și impozite locale, cred că am arătat ca și cu bani puțini se pot face lucruri mari”, a precizat Laurențiu Leoreanu.

Laurențiu Leoreanu a punctat și problema creșerii salariilor în mod sustenabil și predictibil. ”Creșterea salariilor trebuie să se facă într-un mod sustenabil, predictibil, nu făcută sub impulsul emoțiilor. Și anul trecut s-au facut creșteri salariale pe sănătate, iar diferența dintre salarizarea din învătământ și cea din sănătate este destul de mare în favoarea sănătății. Prin cresterea din acest an mărim și mai mult decalajul, pentru a proteja plecarea forței de muncă din sănătate. Laudabil, dar nu trebuie să neglijam învățământul. Nicio meserie nu poate exista fără învățământ. O societate nu poate să se dezvolte sănătos fără învățământ, iar în învățământ nu trebuie să vorbim doar despre salarii, ci și despre elevi, despre curiculă , despre etape și nivele de învățământ, despre profile. Problemele sunt acute și trebuie tratate profesionist de oameni care știu”.

*acest articol este un advertorial

Exit mobile version