Site icon inRoman.ro

Cristian Ghinea vine la Roman

ghinea1

Cristian Ghinea participa la conferinta "Combaterea saraciei si excluziunii sociale in zonele rurale ale României. Contributia Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020" la sediul Reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti, vineri, 13 martie 2015. MARIUS DUMBRAVEANU / MEDIAFAX FOTO

USR Neamţ organizează joi, 17 noiembrie, o întâlnire cu Cristian Ghinea, fost director și membru în consiliul director al think tank-ului Centrul Român de Politici Europene (CRPE), ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cioloș. Evenimentul va avea loc în municipiul Roman, la Casa Veche, şi va începe la orele 19.30.

Cristian Ghinea a fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cioloş, în perioada aprilie-octombrie 2016. În prezent, acesta este candidat pentru Camera Deputaţilor din partea USR Bucureşti.

“Suntem extrem de bucuroşi să îl avem ca oaspete la Roman pe domnul Ghinea. Este o ocazie unică pentru locuitorii din județul Neamț de a se întalni cu un expert în afaceri europene şi fonduri europene, de calibrul lui Cristian Ghinea. Faptul că el este candidat USR reprezintă încă o dovadă că noi venim în fața alegătorilor cu altfel de oameni, care vor să facă o altfel de politică, bazată mai mult pe fapte și mai puțin pe vorbe. Fiindcă, pentru Cristian Ghinea, la fel ca și pentru ceilalți candidați USR cele care vorbesc sunt faptele, reușitele profesionale ”, a afirmat Iulian Bulai, preşedintele USR Neamţ.

Dezbaterea publică organizată de USR Neamţ se va axa pe discuţii despre fonduri europene pentru România și despre ce putem face pentru judeţul Neamţ, ţinând cont de specificul zonei și de prioritățile de dezvoltare ale județului.

Sunt invitați la această dezbatere reprezentanţi ai mediului de afaceri, experţi în fonduri europene şi achiziții publice, antreprenori, reprezentanți ai partidelor, ai presei şi nu numai, fiecare nemțean care dorește să se întâlnească cu Cristian Ghinea fiind bine-venit la acest eveniment.

Întâlnirea de la Roman constituie una dintre numeroasele activităţi la care Cristian Ghinea va participa în cadrul turului de promovare a USR in Regiunea Nord Est. Acest tur începe pe 15 noiembrie cu activităţi programate în Bacău şi se va termina vineri, 18 noiembrie, în Suceava. Turul va include vizite şi întâlniri şi în judeţele: Vaslui, Iaşi, Botoşani şi Suceava. De asemenea, la nivelul județului Neamț, fostul ministru va merge învizită și la două companii din zona Piatra-Neamț, pentru a se întâlni cu managerii acestora și a discuta despre situatia industriei nemțene și despre ridicarea absorbției fondurilor europene de către mediul privat din județ.

*sursa foto: gândul.info

Exit mobile version