Polițiștii nemțeni au supravegheat judiciar, în primele nuă luni ale acestui an, 272 persoane, fiind dispuse măsuri preventive de supraveghere față de 179 de nemțeni. De la începutul anului, polițiștii nemțeni au înaintat către organele judiciare 57 de sesizări motivate pentru luarea unei măsuri mai severe față de persoanele supravegheate, în 21 de cazuri fiind dispusă măsura arestului preventiv, iar în trei cazuri măsura arestului la domiciliu.
Astfel, în intervalul amintit, 210 de persoane au fost supravegheate judiciar privind respectarea obligațiilor impuse prin măsura controlului judiciar, iar față de alte 62 de persoane arestate la domiciliu au fost desfășurate activităţi specifice supravegherii judiciare. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamț, prin lucrătorii Biroului de Supravegheri Judiciare, a înaintat instanței de judecată sesizarea motivată pentru luarea unei măsuri preventive mai severe față de un tânăr de 18 de ani, din Piatra Neamț.
Magistrații au dispus măsura controlului judiciar, tânărul fiind cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt. Acesta nu s-a mai prezentat la unitatea de poliție, conform programului de supraveghere, fapt pentru polițiștii au formulat sesizarea pentru luarea măsurii de arest preventiv, iar instanța de judecată a admis cererea și a emis mandatul de arestare preventivă, tânărul fiind depistat pe raza municipiului Piatra Neamț și încarcerat.