Site icon inRoman.ro

Aproape 200 de candidați pentru IPJ Neamț

politisti

Aproape 200 de persoane speră să devină, într-o zi, oameni ai legii. Candidații, 199 la număr, vor participa la proba scrisă a concursului de încadrare directă, din sursă externă sau reîncadrare ca polițiști pentru locurile de agenți de poliție de ordine publică, rutieră și transporturi, din Poliția Română.

La nivelul IPJ Neamț, cei 199 de candidați au fost admiși în urma susținerii probelor de evaluare psihologică, medicală și sportivă. Aceștia sunt programați pentru susținerea testului scris sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 10.00, astfel:

Evidenţa nominală a candidaţilor şi programarea acestora pe sălile de concurs se regăseşte pe site-ul IPJ Neamţ https://nt.politiaromana.ro/ , secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs, cât și la avizierul unității din strada Eroilor, nr.16, Piatra Neamț. Cei care nu vor fi prezenți la ora 09.45 în săli, nu li se va mai permite accesul și vor fi declarați “neprezentat”, indiferent dacă se află sau nu incinta instituției unde se susține proba. Accesul în sala de concurs se face pe baza unui document de identitate valabil, respectiv carte de identitate, permis de conducere sau pașaport. În sală, candidații vor avea asupra lor doar documentul de identitate și pix/stilou de culoare albastră. Nu se permit pixuri sau stilouri ce permit rescrierea. Nu se admite accesul în sală cu materiale documentare, dicționare, notițe, însemnări sau alte mijloace de calcul ori comunicare. Testul constă în 60 de întrebări, cu trei variante de răspuns din care doar una este corectă. Nota minimă de promovare a testului scris este 7.00 (șapte). Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/candidaţilor în cauză.

Exit mobile version