Caravana USR Neamț a fost, timp de o săptămână, prin mai multe localități din zona Roman și zona Tîrgu Neamț. Candidații USR Neamț pentru Parlamentul României s-au întâlnit cu mii de persoane și au aflat de la cetățeni care sunt problemele cele mai mari cu care se confruntă, dar și ce își doresc de la viitori parlamentari: creșterea calității serviciilor de educaţie şi de sănătate din localităţile de domiciliu şi din judeţ, depolitizarea instituţiilor publice, continuarea proiectelor de succes din județ.
”În aceste zile de campanie electorală m-am întâlnit cu mii de nemțeni de toate vârstele și cu ocupații diferite. M-am bucurat de încurajările lor, de modul deschis în care am dialogat și am văzut la toți dorința de schimbare. Săptămâna trecută am bătut comunele din zona Romanului, luni am fost la Tîrgu Neamț și în comunele arondate. Zilele ce urmează vom continua să ne întâlnim cu oameni din diferite alte localități. Am ales să fac acest mod de campanie electorală fiindcă așa vreau să fiu și în Parlamentul României: un om dedicat, atent la nevoile oamenilor și prezent în viața comunității, un partener încredere pentru nemțeni”, a afirmat Iulian Bulai, candidatul USR Neamț pentru Camera Deputaților.
Miercuri, 23 noiembrie, caravana USR va pleca spre Piatra-Neamț. Candidații USR vor opri în localitățile situate de-a lungul drumului Roman – Piatra-Neamț și vor încheia ziua cu o întâlnire cu locuitorii municipiului reședință de județ. ”Îi invit pe cetățeni să vină și să ne întâlnească, pe mine și echipa din jurul meu. Hai să ne cunoaștem! Pentru că, în sfârșit, ai cu cine! Ai cu cine vota pe 11 decembrie. Ne găsești pe poziția 7 pe buletinul de vot”,a precizat Iulian Bulai.
Iulian Bulai deschide lista USR Neamț pentru Camera Deputaților. Are 28 de ani, este căsătorit și are un copil. Este de profesie artist cu specializare în diplomație culturală și relații internaționale. A studiat timp de opt ani în străinătate, dar nu a uitat nicio clipă de locurile natale, fiind cel care a intermediat atragerea de fonduri nerambursabile pentru susținerea unor proiecte de economie socială derulate, de-a lungul timpului, de Fundația Pacea.
*acest articol este un advertorial