În cursul acestei săptămâni, jandarmii nemţeni s-au mobilizat şi au venit în ajutorul unei femei de 58 de ani din Piatra Neamţ, care trece printr-o perioadă dificilă a vieţii. Aceasta suferă de grave probleme de sănătate cu glanda tiroidă şi a fost diagnosticată cu o formă avansată de cataractă, boală ce i-ar putea răpi vederea pentru totdeauna.
Cu toate acestea, femeia se îngrijeşte şi de un copil cu handicap iar venitul lunar al acesteia nu depăşeşte 1.000 de lei. De aceea, militarii au iniţiat un apel umanitar către toţi colegii, iar cu banii strânşi din acţiunea umanitară şi cu premiul de 1.000 de lei câştigat prin ocuparea locului III la Cupa „Toma Constantin” a Jandarmeriei Române, jandarmii au reuşit să aducă un strop de bucurie acestei familii, înainte de sărbătorile de iarnă.
Acest minim ajutor financiar este cu atât mai important, cu cât femeia va face obiectul unei intervenţii chirurgicale oftalmologice, iar costurile operaţiei se ridică mult peste posibilităţile acesteia. Jandarmii nu sunt la prima acţiune umanitară de acest gen. În luna decembrie a anului trecut, oamenii de arme i-au făcut o vizită lui Răzvan din Potoci, un tânăr care de mai bine de 14 ani suferă de tetraplagie membre inferioare, fiind paralizat şi încadrat permanent în grad de handicap sever. Şi în acest caz, militarii au oferit o sumă de bani care a contribuit la achiziţionarea unui dispozitiv de recuperare.