Site icon inRoman.ro

Un romașcan s-a întâlnit cu ursul

atentie ursi

Jandarmii nemţeni au fost solicitaţi luni seară, în jurul orei 20.00, prin apelul unic de urgenţă ″112″ să intervină în zona Bâtca Doamnei acolo unde se presupune că ar fi fost văzut un urs, după cum susţinea apelantul cu domiciliul în municipiul Roman.

În urma înregistrării sesizării, o patrulă de jandarmi din cadrul Detaşamentului 1 Mobil din Piatra Neamţ s-a deplasat la faţa locului iar aspectele sesizate au fost confirmate parţial, în sensul că au fost observate urme ale animalului. În acel moment, jandarmii au luat legătura cu lucrătorii Ocolului Silvic Vaduri pentru a trimite personalul specializat în zonă. Au mai fost întâlnite astfel de situaţii în ultima vreme şi, deşi jandarmii sunt solicitaţi şi intervin de fiecare dată în asemenea cazuri în care animalele sălbatice coboară spre zonele populate, aceştia nu au dotarea necesară pentru a tranchiliza animalul”, se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Neamț.

Potrivit unui proiect de lege, structurile de jandarmi urmează să fie dotate cu dispozitive, armament şi muniţie tranchilizantă pentru a interveni eficient la astfel de solicitări. Astfel, vor fi atinse două obiective importante: îndepărtarea stării de pericol pentru populaţie şi salvarea vieţii animalului.

Jandarmii le recomandă tuturor celor care observă animale periculoase în zone populate să semnaleze acest lucru autorităţilor prin apelul unic de urgenţă ″112″, să nu se apropie de animal şi să nu îl agreseze.

Exit mobile version