Site icon inRoman.ro

Pompierii caută colegi tineri

pompieri

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamţ organizează concurs pentru ocuparea unor posturi – care nu au fost ocupate în urma concursurilor desfăşurate în luna noiembrie 2016 – prevăzute a fi încadrate de subofiţeri, prin recrutare în vederea încadrării directe, prin recrutare din sursă externă.

Pompierii nemțeni caută doi conducători de autospecială, doi subofițeri operativi pentru Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, trei subofițeri operativi și un conducător deautospecială pentru Garda de intervenție Poiana Teiului.

Pentru a participa la concurs, persoanele care intenţionează să candideze trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România, să cunoască limba română scris şi vorbit, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, să aibă vârsta de până la 27 ani (inclusiv) împliniţi în anul desfăşurării concursului (2016), să îndeplinească criteriul specific de înălţime minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile, să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară.

Cei interesaţi se pot adresa Biroului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamţ, telefon 0233.216816, 0233.216815, int. 27128, 27007 sau pot accesa pagina oficială de internet www.ijsunt.ro.

Exit mobile version