Iulian Bulai, președintele USR Neamț, a trecut pe la secția de votare după ce a ieșit de la biserică. El a mers împreună cu soția și copilul pentru a-și execita dreptul de vot, la secția de votare din incinta Căminului Cultural din Tămășeni.
”Astăzi este o zi foarte importantă. Am votat pentru democrație, am votat pentru schimbarea clasei politice, am votat pentru oameni curați, oameni noi, oameni competenți în Parlamentul României. Îi îndemn pe toți nemțenii să facă la fel. Este un drept pe care l-am câștigat cu mult efort acum 26 de ani și nimic nu trebuie să ne împiedice să ne exercităm dreptul și obligația. Sper ca cât mai multă lume să iasă la vot și să arate că noi, generația sub 30 de ani și generația până în 40 de ani pot să facă diferența. Viitorul este în mâinile noastre. Nu putem doar să criticăm și să nu mergem la vot și-apoi, patru ani, să fim nemulțumiți”, a declarat Iulian Bulai.
Președintele USR Neamț a mai spus că nu au fost înregistrate incidente majore.
”Noi am avut un reprezentant USR care, sâmbătă, a intrat pentru prima dată în contact cu președintele secției de votare, care a avut o atitudine foarte ciudată, cum că nu ar avea cunoștință că ar fi un reprezentant USR în secția de votare. S-a întâmplat la Primăria Roman, acolo unde au mers împreună să ridice buletinele de vot și ștampilele. Asta, în condițiile în care procesele-verbale au fost trimise către președinții secțiilor de votare de la sfârșitul lunii noiembrie. Deci, cred că vorbim de o atitudine potrivnică. În afara acestei situații, nu mi-au fost sesizate, până la această oră, alte nereguli”.