Sătucul lui Moș Crăciun, organizat în centrul orașului, nu a fost, cel puțin sâmbătă seară, un eveniment de interes pentru romașcani. Poate și din cauza frigului pătrunzător, artiștii care au evoluat pe scenă au cântat doar pentru câteva sute de spectatori care au îndrăznit să înfrunte gerul și să vină în Piața Roman Mușat. Nici pentru comercianți nu a fost mai ușor, unii din cei care vând la căsuțele din zona statuii lui Roman Mușat preferând să plece, urmând să revină a doua zi.
Numărul mic de spectatori l-a determinat, la un moment dat, pe cântărețul de muzică populară Ionică Moroșanu, să spună: ”Apucați-vă și faceți copii, că suntem puțini tare”.
Nici când a urcat pe scenă trupa Alb și Negru nu a fost un număr prea mare de spectatori, dar până la ora 19.30, oră la care s-a aprins iluminatul ornamental în centrul orașului, romașcanii au venit în număr ceva mai mare.
”Mă bucur că sunt în mijlocul dumneavoastră, lucru care se va întâmpla de acum încolo de foarte multe ori, și pot da startul sărbătorilor de iarnă și „Sătucului lui Moș Crăciun”. Vom porni iluminatul ornamental de sărbători de aici, din Piața Roman Vodă, fapt care marchează debutul evenimentelor pe care administrația locală le-a pregătit pentru dumneavoastră, în zilele care urmează. Vă doresc un Crăciun Fericit, să aveți cele mai frumoase sărbători de iarnă de până acum, alături de cei dragi, să aveți un an 2017 plin de împliniri și să încheiați anul fericiți”, a afirmat Lucian Micu, viceprimarul municipiului Roman, cel care a aprins ilumintaul festiv din Piața Roman Mușat.