Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est s-a întrunit luni, 19 decembrie 2016, la Suceava, iar pe agenda ședinței au fost decizii care au avut în vedere aprobarea sistemului de obiective al Agenției pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Est, regulamentului de organizare și functionare, bugetului de venituri și cheltuieli, dar și informări privind stadiul implementării Programului Operațional Regional, Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și activitatea recentă de dezvoltare a afacerilor
”Evoluția POR 2014-2020 la un an jumătate de la adoptare, un program complex, cu 12 axe, bazat pe competitivitate, nu este cea așteptată. Regiunea Nord-Est are, prin acest program, o alocare de peste 1 miliard Euro fonduri nerambursabile, reprezentand 17,51% din alocarea publică națională. În cursul acestui an, au fost apeluri lansate pentru eficiență energetică în clădiri rezidențiale, drumuri județene strategice, turism, patrimoniu și microîntreprinderi. Aceste apeluri nu s-au materializat, însă, în proiecte conform așteptărilor. Pentru drumuri, așteptăm proiecte aferente celui de-al doilea aple de proiecte, care se vor depune începând cu 6 ianuarie 2017, iar la microîntreprinderi, deși avem depuse peste 200 prroiecte, procesul de evaluare a inceput abia acum. Cheltuirea alocării regionale rămâne o mare provocare. Fără măsuri urgente, asumate de la nivel național, vom ajunge la dezangajare”, a susținut Nicolaie Burghelea- Director al Organismului Intermediar POR.
Pentru POR 2007-2013, absorbția la nivel regional este de 87,08%, dar după depunerea ultimei declarații de cheltuieli se estimează că se va ajunge la un procent de 90%. Regiunea Nord-Est se situează pe primul loc în clasamentul regiunilor din România ca valoare a fondurilor absorbite (peste 600 mil Euro) și pe poziția a doua (după Nord-Vest) ca procent utilizat din alocarea regională (peste 90%).
Situația implementării POS CCE este pozitivă pentru cele 5 operațiuni degate ADR Nord-Est. Într-o perioadă de 3 ani, Regiunea Nord-Est a absorbit 75 Mil Euro, reprezentând 94,57% din fondurile alocate. Programul a creat peste 20.000 de locuri de muncă, iar echipamentele și tehnologiile achiziționate au fost de calitate superioară.
”Obiectivele majore ale ADR Nord-Est pentru 2017 sunt creșterea rolului ADR Nord-Est în planificarea, programarea și implementarea programelor de dezvoltare regională și activarea unui mecanism coerent de dezvoltare economică a regiunii, bazat pe planificare strategică implicarea actorilor publici, privați, mediului universitar și a societății civile, atitudinea proactivă și parteneriatul. Consturirea unui parteneriat cu Regiunea de Nord din Olanda este unică în Europa, acest proiect oferind șansa implementării Strategiei Regionale de Specializare Inteligentă. Inițativa a ajuns la un grad de maturitate suficient (peste 700 de actori din cele două regiuni au contribuit la ea). Am solicitat opinia Comisiei Europene și am primit un răspuns încurajator. Sperăm să atragem suficiente resurse de la nivel european și guvernamental pentru a dezvolta inteligent economia regiunii”, a declarat Vasile Asandei, director general al ADR Nord-Est.
În cadrul ședinței a fost aprobată participarea, în 2017, a Regiunii Nord-Est la Târgul International de Investiții Expo Real Munchen Germania și la Forumul Economic de la Krynica din Polonia, cu o delegație formată din ADR Nord-Est și consiliile județene. Pentru a consolida imaginea regiunii, s-a aprobat și dezvoltarea, prin intermediul ADR Nord-Est, a unui brand regional. ADR Nord-Est a propus înființarea și funcționarea unui Centru de sprijin pentru antreprenoriat (HUB de Afaceri) la Piatra Neamț, această infrastructură oferind servicii pentru tinerii talentați, companii și comunitate, creând un ecosistem prietenos, în care antreprenorii vor lucra împreună. Inițativa se dorește a fi un model pentru întreaga regiune și s-a bucurat de sprijinul Primăriei și al Consiliului Județean Neamț. Un alt punct pe ordinea de zi, aprobarea mecanismului de activare a Consorțiului Regional de Inovare este necesară pentru a pune în operă Axa1 din POR- Transfer Tehnologic, al cărei mecanism de programare implică identificarea nevoilor de servicii de transfer tehnologic, prioritizarea și selecția proiectelor ce vor fi finanțate.