Firma americană din domeniul auto, care a investit la Roman în construirea unei fabrici, a prmit facilități fiscale de la administrația publică locală. În ședința de joi, 22 decembrie, consilierii locali au aprobat aproape toți acordarea acestor facilități fiscale pentru TRW, cu excepția consilierului Dragoș Moroșanu, care nu a participat la vot fiindcă este angajat al acestei firme. Prin hotărârea adoptată de legislativul local, SC TRW Airbag Systems SRL primește, în 2017, facilități fiscale în conformitate cu prevederile schemei de minimis privind stimularea atragerii de investiții și susținerea dezvoltării economice, după cum urmează: scurtire de la plata impozitului pe teren în sumă de 18.466 de lei și reducerea impozitului pe clădiri cu suma de 159.175 lei. Acordarea facilităilor fiscale se face pentru reabilitarea și modernizarea halei și a pavilionului administrativ și pentru extinderea spațiilor de producție.
”În primele zece luni ale acestui an, deci fără noiembrie și decembrie, care nu au intrat în claculație, datorită angajaărilor personalului din această companie amerciană TRW, au fost virați la bugetul statului, din impozit pe salarii, suma de 1.347.693 lei. Sprjinul pe care-l dăm noi pe cinci ani, la anul este ultimul an, scutirea, sau diminuarea impozitului pe teren sau pe clădiri este 40.000 de euro pe an, adică aproximativ 180.000 de lei, pe an. Deci, una peste alta, este clar un câștig, mai cu seamă că, odată terminată această schemă de ajutor pe care noi am aprobat- o în CL, dând un semn către investitori, vine și impozitul pe clădiri și pe teren”, a precizat Laurențiu Leoreanu.
În 2017, TRW va construi o nouă fabrică. La acest moment există documentația aferentă realizată și autorizația de construire eliberată. Noua fabrică are termen de realizare 1 septembrie 2017.