Site icon inRoman.ro

„Surpriză” la întoarcerea acasă: hoții le-au spart locuința

hot furt

Un tânăr din Roman a fost arestat preventiv și alți doi sunt cercetați în stare de liberate pentru comiterea unui furt din locuință care a avut loc în Roman, în perioada 13 – 16 ianuarie. Luni, 16 ianuarie, în jurul orei 12.30, dispeceratul Poliţiei municipiului Roman a fost sesizat despre faptul că persoane necunoscute au sustras bani și bijuterii dintr-o locuință.

La fața locului s-a deplasat, imediat, echipa de cercetare, care a stabilit că pe perioada 13 – 16 ianuarie, cât au lipsit de la domiciliu proprietarii, persoane necunoscute au pătruns în apartament, de unde au sustras o sumă de 30.000 de lei şi valută (200 USD şi 100 lire sterline), precum şi un lanţ din aur. Tot ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman, în urma activităților operative desfășurate, au identificat trei tineri cu vârste între 15 și 20 de ani, din Roman, bănuiți de săvârșirea faptei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Oamenii legii i-au reținut pe cei trei tineri pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Marți, 17 ianuarie, suspecții au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman pentru luarea unei măsuri preventive. În fața judecătorului de drepturi și libertăți cetățenești a ajuns unul dintre cei trei suspecți, cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul a decis în favoarea propunerii procurorului de caz.

Prejudiciul creat a fost recuperat aproape în totalitate.

Exit mobile version