Fostul sediu al Societății Culturale „Miron Costin” nu reprezintă o prioritate a administrației locale. În bugetul pentru anul 2017 nu este prevăzută, ca posibilă investiție, achiziționarea acestui imobil din centrul vechi al Romanului, a recunoscut primarul Lucian Micu.
Clădirea a servit ca sediu pentru Societatea Culturală „Miron Costin” la începutul anilor 1900, dar interesul pentru activitatea societăţii s-a pierdut după cel de-al doilea război mondial și clădirea a fost abandonată. Imobilul a fost, apoi, sediul Bibliotecii Municipale și, după 1970, a fost sediu de librărie. În anul 1997, clădirea a intrat în proprietatea omului de afaceri Adrian Chiriac, care a modernizat-o. După câţiva ani, imobilul a fost vândut iar noul proprietar a gajat cu această clădire un credit pe care nu l-a mai putut returna, astfel că acest bun a ajuns în proprietatea unei bănci și nimeni nu s-a mai îngrijit de imobil.
În anul 2015, administrația locală a avut o tentativă de a cumpăra fostul sediu al Societății Culturale. În luna mai 2015 a decis, prin hotărâre de Consiliu Local, să-și exercite dreptul de preemțiune, ca urmare a unei adrese venite din partea băncii.
”Se aprobă exercitarea dreptului de preemţiune al Municipiului Roman privind cumpărarea imobilului situat în Roman, strada Ștefan cel Mare, nr. 213, înscris în CF cu nr. 52021, cu nr. cad. 502, imobil clasificat ca monument istoric cu nr. NT-IIm-B-10682 şi compus din clădire în suprafaţă de 260 de metri pătraţi, anexa în suprafaţa de 157 de metri pătraţi şi teren aferent în suprafaţă de 551 de metri pătraţi. Art. 2. Se aprobă raportul de evaluare 7 din 07.05.2015 realizat de evaluator Stejar Romică. Art. 3. Se aprobă preţul cumpărării la valoarea maximă de 60.500 euro plus TVA (contravaloarea în lei) şi suportarea spezelor vânzării de către noi, cumpărătorii, urmând a se prevedea în bugetul local al municipiului Roman şi această sumă”, scrie în textul hotărârii din 8 mai 2015.
La câteva luni distanță, aceeași administrație publică locală a spus că nu-și permite să cumpere imobilul din cauză că trebuie să plătească și TVA (TVA care era cuprins și în hotărârea din mai 2015).