Site icon inRoman.ro

Vânător „vânat” de mistreț

vanatoare vanatori

Un bărbat din Roman a ajuns la un spital din Iași, după ce a fost grav accidentat la o partidă de vânătoare. Partida de vânătoare se desfășura joi, 26 ianuarie, în zona Dulcești și, conform primelor informații culese de anchetatori, era o acțiune legală, autorizată. La un moment dat, bărbatul de 54 de ani ar fi coborât din foișorul în care se afla, iar această încălcare a regulilor de organizare a partidei de vântătoare a fost una care s-a dovedit destul de gravă, fiindcă un mistreț l-a atacat pe vânător și l-a rănit grav la gât. Cornul de mistreț a pătruns în partea dreaptă a gâtului vânătorului și colegii acestuia au chemat de urgență ambulanța.

Bărbatul de 54 de ani a fost adus de Ambulanță la CPU Roman la ora 10.26, ”prezentând o plagă penetrantă latero-cervicală dreaptă, cu posibilă interesare a hipofaringelui”, după cum au precizat cadrele medicale. În momentul prezentării la CPU pacientul era conștient și cooperant. După efectuarea radiografiei cervicale, pacientul a fost direcționat către ORL pentru oprirea sângerării, ulterior fiind transferat către Clinica ORL din cadrul Spitalului Spiridon Iaș.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Dulcești au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și au început cercetările. Pe lângă faptul că vânătoarea pare să fi fost legală, nu s-au descoperit nici încălcări ale regimului armelor și munițiilor.

Exit mobile version